Şeful statului urma să comunice francezilor primele sale concluzii în urma acestei dezbateri populare pe care el a lansat-o în urma protestelor ''vestelor galbene''. Incendiul de la catedrala Notre-Dame a provocat amânarea discursului programat, notează Agerpres.
Presa a aflat însă care sunt soluțiile găsite de președinte la nemulțumirile protestatarilor.
Conform proiectului de discurs obţinut de mass-media, liderul de la Elysee urma să se pronunţe mai ales pentru o scădere a impozitelor pentru clasele mijlocii, indexarea cu rata inflaţiei a pensiilor mai mici de 2.000 de euro şi desfiinţarea ENA (Ecole Naţionale d'Administration), instituţia de învăţământ superior unde sunt formate elitele din administraţie şi politică, inclusiv Macron fiind unul dintre absolvenţii acesteia. El ar fi urmat să promită şi că până la sfârşitul mandatului său niciun spital şi nicio şcoală nu vor fi închise.
Opoziţia se pregătea deja înaintea mult aşteptatului discurs să-şi manifeste scepticismul şi criticile faţă de promisiunile lui Macron, dar incendiul a schimbat totul. Încă de luni seară, întreaga clasă politică franceză era la unison cu preşedintele în ''emoţia întregii naţiuni'', iar marţi majoritatea partidelor au anunţat o suspendare sau un ''armistiţiu'' pentru cel puţin 24 de ore în campania electorală pentru europarlamentarele din 26 mai.
Palatul Elysee a refuzat să comenteze pe marginea relatărilor din presă despre promisiunile din discursul care nu a mai fost difuzat, o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei afirmând doar că intervenţia lui Macron a fost amânată.