Această 'măsură simbolică, la un monument cunoscut în lumea întreagă, are ca scop să avertizeze încă o dată comunitatea internațională asupra necesității de a acționa', a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres.
'Ultimele străzi din Alep controlate încă de opoziție sunt pe cale să fie preluate de regimul sirian, fiind înregistrate sute de victime', a mai spus edilul Parisului.
Anne Hidalgo a anunțat că un convoi umanitar medical va pleca joi de la primăria Parisului spre Alep și va fi alcătuit din două camioane încărcate cu materiale și echipamente medicale închiriate de Uniunea Organizațiilor pentru Salvare și Îngrijiri Medicale (UOSSM). Aceste materiale vor fi distribuite structurilor sanitare și spitalelor din orașul sirian.
Primarul din Paris l-a primit lunea trecută pe președintele consiliului local din cartierele rebelilor, Brita Hagi Hassan, și a anunțat măsuri de ajutor în favoarea orașului unde un armistițiu anunțat marți a fost de scurtă durată.
Personalul de la Tour Eiffel era în grevă miercuri pentru a doua zi consecutiv, dar această mișcare socială 'nu are consecințe' asupra acestei inițiative, potrivit primăriei.