Copila, rănită la spate, a fost dusă de urgenţă la spital, iar medicii au reuşit să îi scoată glonţul, care pare să fi fost tras cu un pistol cu aer comprimat. Starea micuţei este gravă, iar medicii sunt rezervaţi.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba de un accident sau de un act premeditat şi cine este vinovat.
Incidentul are loc pe fondul unor acţiuni de desfiinţare a taberelor de romi din Italia, dar şi în contextul amplificării discursurilor oficiale xenofobe, rasiste şi antiimigraţie.
Ministrul de interne şi lider al extremei drepte, Matteo Salvini, a declarat că are în vedere efectuarea unui recensământ al romilor, iar acei romi care nu sunt cetăţeni italieni să fie expulzaţi din Italia.