O a doua persoană ținută în arest în legătură cu acest incident este considerată martor și nu suspect, a adăugat sursa respectivă, scrie Reuters citat de Agepres.
Doi bărbați cu cagule au pătruns duminică seară în Centrul cultural islamic din Quebec, unde au deschis focul, ucigând șase și rănind alți opt dintre cei circa 50 de musulmani adunați pentru rugăciune.
Premierul canadian, Justin Trudeau, a condamnat luni ceea ce el a numit "atentatul terorist" din Quebec. "Condamnăm acest atentat terorist îndreptat împotriva musulmanilor care se aflau într-un loc de cult și de refugiu", a afirmat Trudeau într-un comunicat.