Miché Soloman avea 17 ani când și-a început ultimul an la Liceul Zwaanswyk, din Cape Town. Într-o zi, a auzit că în școală a venit o elevă nouă, Cassidy Nurse, care semăna izbitor de mult cu ea.
Când s-au întâlnit prima dată pe hol, Miché a simțit o legătură puternică cu Cassidy, iar cele două s-au împrietenit foarte repede.
Într-o zi, fetele și-au făcut un selfie. Când au postat poza pe o rețea de socializare, s-au întrebat, în glumă, dacă nu cumva sunt gemene, la cât de bine seamănă... Până și mama lui Miché a spus că cele două seamănă ca două picături de apă, când a văzut fotografia.
Dar, când părinții lui Cassidy, Celeste și Morne Nurse, au văzut fotografia, au întrebat-o pe Miché dacă nu cumva s-a născut pe 30 aprilie 1997. Și așa era! Era chiar ziua ei de naștere!
La câteva săptămâni de la incidentul straniu, Miché a fost chemată în biroul directorului. Acolo, o așteptau doi asistenți sociali care i-au dat vestea șocantă: în urmă cu 17 ani, un bebeluș de doar trei zile, o fetiță, pe numele său Zephany Nurse, fusese răpit din Spitalul Groote Schurr, din Cape Town. Nimeni nu i-a dat de urmă. Până în acea zi...
Și, deși Miché a fost sceptică în privința poveștii, a acceptat să facă un test ADN. Rezultatul a fost șocant: ea era bebelușul Zephany.
"Din cauza șocului, nu mă mai puteam mișca. Am simțit cum viața mea scapă de sub control", a povestit fata, pentru presa locală.
După câteva ore, Lavona Soloman, cea care a făcut-o să creadă că este mama sa naturală, a fost arestată.
"M-a distrus. Aveam nevoie de ea. Am vrut să o întreb de ce a făcut asta. Nu știam ce să cred. Gândul că eu, de fapt, eram copilul altei femei m-a copleșit", mai povestea tânăra.
Potrivit primelor date ale anchetei, Lavona ar fi pierdut copilul, dar a simulat că este în continuare însărcinată. Ulterior, a intrat în maternitate, de unde a furat bebelușul și a spus familiei că a născut singură, acasă.
Când s-a întâlnit cu părinții biologici, Miché a fost surprinsă să constate că nu simțea nimic pentru ei. Nicio legătură.
Între timp, Lavona a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Într-una din vizite, aceasta i-a spus fetei: "Într-o zi, o să-ți povestesc totul."
După câteva luni, Miché s-a mutat cu tatăl ei, Michael. În ciuda faptului că tânăra a făcut eforturi imense pentru a forma o legătură cu familia naturală, nu s-au putut apropia atât de mult. Tânăra chiar a recunoscut că, de multe ori, simțea doar furie. "Îi urăsc. Mi-au luat mama de lângă mine", spunea tânăra.
După ani, Miché a reușit să facă pace cu sinele său, Zephany, iar viața ei a ajuns subiect de carte.
"Zephany este adevărul și Miché, fetița de 17 ani care am fost eu, era o minciună. Am reușit să echilibrez ambele nume. Poți să-mi spui Zephany sau Miché, îmi este totuna", spune, acum, aceasta.