Cadavrul unui om mort a rămas mai multe ore pe un trotuar din Wuhan, orașul chinez aflat în centrul epidemiei de pneumonie virală, înainte de a fi ridicat de serviciile de salvare, potrivit unui corespondent AFP.
Bărbatul, care ar fi putut avea în jur de 60 de ani, are pe față o mască medicinală albă. Îmbrăcat în negru, era întins pe spate, cu brațele de-a lungul corpului.
Nicio legătură nu poate fi stabilită deocamdată între decesul său și coronavirusul care a ucis deja 213 oameni în China, cea mai mare parte în Wuhan sau în regiune.
Plasarea orașului în carantină și interdicția de a circula cu mașinile a golit practic străzile și explică relativul anonimat în care a murit această persoană.
Un ziarist AFP a văzut cadavrul joi dimineață, în fața unui magazin de mobilă. Apoi, la puțin timp, polițiști și membri ai echipelor de salvare, în combinezoane de protecție integrale, au venit.
Autoritățile locale nu au oferit nicio precizare legată de condițiile decesului.
După ce au examinat corpul, personalul medical l-a acoperit cu o pătură albă.
Polițiștii, vizibil nervoși. au înconjurat apoi cadavrul cu cartoane pentru a-l ascunde de ochii publicului, înainte ca o echipă a poliției să continue examinarea cadavrului.
După ce au terminat, și-au scos combinezoanele, înainte de a fi imediat stropiți cu produse dezinfectante de colegii lor.
Un bărbat care fuma în apropierea scenei a fost somat de polițiști să stingă țigara și să își pună o mască, așa cum este obligatoriu în oraș de câteva zile. S-a executat rapid.
Autoritățile chineze au luat măsuri draconice în încercarea de a stopa propagarea virusului. Peste 50 de milioane de oameni au fost plasați în carantină în provincia Hubei și în capitala sa, Wuhan.
În cele puțin peste două ore de prezență la locul incidentului, corespondentul AFP a văzut trecând pe străzi cel puțin 15 ambulanțe, care răspundeau unor alte apeluri de ajutor.
După ce a rămas pe trotuar peste două ore, cadavrul a fost băgat într-un sac mortuar și apoi transportat cu targa într-o dubă albă cu geamuri vopsite.
Polițiștii și personalul medical au început imediat să dezinfecteze locul unde a fost găsit cadavrul.