Viki Odintcova, în vârstă de 23 de ani, este un model destul de cunoscut, iar pe Instagram peste 3 milioane de fani îi urmăresc postările zilnice.
În încercarea de a-şi creşte numărul de fani, tânăra s-a urcat pe clădirea Cayan Tower din Dubai, una dintre cele mai înalte clădiri din lume şi a încercat să-şi facă o fotografie în aer.
În timp ce un bărbat o ţine numai de un braţ, Viki atârna în aer de la ultimul etaj al clădirii, adică peste 300 de metri înălţime.
Frumoasa rusoaică a recunoscut că a fost puţin nervoasă în timpul în care atârna de la aşa o înălţime, însă a ales să facă totul de dragul show-ului.
"Încă nu-mi vine să cred că am făcut asta. De fiecare dată când privesc video-ul ăsta, îmi transpiră mâinile", a transmis tânăra, potrivit Dailymail.