"Încercarea artificială a NATO de a-și continua expansiunea spre Est, ca și cea de a continua să-și întărească infrastructurile militare inclusiv lângă frontierele Federației Ruse, este contraproductivă și contravine angajamentelor asumate de țările membre ale NATO", a atenționat Lavrov, citat de AFP.
Totodată, în opinia lui Lavrov "a nu fi membru în NATO nu împiedică stabilirea unei cooperări eficiente cu Alianța, inclusiv în vederea contracarării de amenințări comune", informează ITAR-TASS.
"Toate țările membre în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) au, de exemplu, un program de cooperare cu NATO destul de plin. Multe acțiuni se desfășoară și pe canale bilaterale, și în cadrul Consiliului de Parteneriat Euroatlantic, iar să nu fii membru în NATO nu împiedică o cooperare eficientă în contracararea amenințărilor comune pentru toți", a subliniat Lavrov, citat de agenția de presă rusă.