Aleksandr Gnezdilov, purtătorul de cuvânt al separatiştilor, care au proclamat "Republica Populară Doneţk" în estul Ucrainei, a declarat că guvernul de la Kiev este "ilegitim", iar militanţii vor evacua instituţiile ocupate când Executivul ucrainean va demisiona.
De altfel, situaţia rămâne tensionată vineri în estul Ucrainei, unde au fost semnalate schimburi de focuri. Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, paraşutiştii ucraineni au deschis focul împotriva unor protestatari, care au ridicat baricade la Serheevka, în regiunea Doneţk.
Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană şi SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind măsuri "în etape" pentru detensionarea crizei din Ucraina, măsuri care să includă abţinerea de la violenţe.
Participanţii la reuniunea de la Geneva au stabilit, de asemenea, să facă apel la dezarmarea grupurilor ilegale înarmate şi la evacuarea clădirilor ocupate. "Toate grupurile înarmate ilegale trebuie să fie dezarmate, toate clădirile ocupate ilegal trebuie date înapoi proprietarilor lor legitimi, toate străzile, pieţele şi alte locuri publice din oraşele ucrainene trebuie eliberate", se arată în document.
Totodată, acesta prevede o amnistie pentru cei care vor respecta dispoziţiile acordului, cu excepţia celor care "se fac vinovaţi de crime capitale".
Misiunea de supraveghere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va ajuta autorităţile ucrainene să pună în aplicare aceste măsuri.
Preşedintele Barack Obama a declarat că nu are nicio certitudine că acordul încheiat la Geneva va permite o detensionare în teren şi a avertizat că alte sancţiuni americane şi europene împotriva Moscovei ar putea fi luate în caz de impas.