Anunţul deschiderii depozitul de la Svalbard a fost făcut de ministrul agriculturii din Norvegia, după ce a primit o cerere oficială din autorităţilor siriene.
În total, 130 de cutii care conţin 113.000 de seminţe vor lua drumul unor ţări din regiunea Golfului Persic. Oficialii norvegieni nu au precizat însă în ce alte ţări, în afară de Siria, vor mai ajunge seminţele, necesare pentru lucrările agricole de toamnă. Banca Mondială de Seminţe Svalbard a fost creată de un grup de cercetători în anul 2008 şi are drept scop conservarea în condiţii de siguranţă a speciilor de plante aflate pe cale de dispariţie.
Banca Mondială de Seminţe trebuie privită ca o poliţă de asigurare. Aceasta este amplasată în zona de nord a Norvegiei, mai exact în Svalbard, şi este construită în interiorul unui munte. Acolo se află trei seifuri uriaşe, în care temperatura este menţinută sub nivelul îngheţului. Aici vom depozita în mod sigur seminţele plantelor care formează acum biodiversitatea ecosistemelor naturale din întreaga lume.
Experţi din întreaga lume au contribuit la crearea acestui depozit unic în lume. Seminţele depozitate aici pot fi folosite pentru refacerea ecosistemelor naturale, în cazul producerii unei catastrofe naturale. Însă acum vor fi utilizate pentru supravieţuirea oamenilor din zonele măcinate de război.