"Incidentul în care soldaţii IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) i-au ucis din greşeală pe Yotam Haim, Alon Shamriz şi Samar Talalka, fie ca memoria lor să fie binecuvântată, este un eveniment dificil şi dureros", a mărturisit Halevi într-o declaraţie video, citată de Times of Israel.
"Cei trei ostatici care au supravieţuit şaptezeci de zile infernale s-au îndreptat spre soldaţii IDF şi au fost ucişi de tirul forţelor noastre. Nu există niciun lucru pe care soldaţii IDF şi comandanţii lor din Fâşia Gaza să şi-l dorească mai mult decât să salveze ostaticii în viaţă", a spus comandantul-şef.
"Nu am reuşit în acest caz. Simţim durerea profundă a familiilor pentru moartea ostaticilor", a continuat Halevi.
"IDF şi eu, ca şi comandant al acesteia, suntem responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat şi vom face totul pentru a preveni repetarea unor astfel de cazuri în continuarea luptelor", a promis generalul Halevi.
Pe de altă parte, comandantul a detaliat gestul soldatului care a tras.
"El trebuie să fie în alertă şi pregătit pentru orice ameninţare. O decizie de o fracţiune de secundă poate (duce la) viaţă sau la moarte", spune Halevi.
Pe de altă parte, el recunoaşte că "cei trei ostatici au făcut totul pentru ca noi să înţelegem, s-au deplasat fără cămăşi pentru ca noi să nu-i suspectăm că poartă o bombă pe corp şi au ţinut o pânză albă pentru ca noi să înţelegem".
"Împuşcarea ostaticilor a fost efectuată contrar reglementărilor privind focul deschis. Este interzis să se tragă asupra celor care ridică un steag alb şi cer să se predea. Dar această împuşcătură a fost efectuată în timpul luptei şi sub presiune", menţionează Halevi.
Comandantul anunţă că armata a finalizat o anchetă preliminară asupra incidentului şi a trimis imediat noi protocoale forţelor terestre.