Angela Merkel își pregătește finalul carierei politice așa cum și-a pregătit fiecare mutare: minuțios și pragmatic, indiferent de cât de complicat este contextul. Iar contextul este unul foarte complicat, cu partidul său, Uniunea Creștin Democrată (CDU), aflat într-un declin în sondaje și în alegerile organizate în ultimul an în landurile germane, în contextul ascensiunii unor partide mai mici, a AfD, extrema dreaptă, și a Verzilor.
Anunțând că cedează șefia CDU, Angela Merkel a făcut un pas înapoi, asumând astfel în fața electoratului și a criticilor responsabilitatea pentru eșecurile parțiale ale partidului. Subliniind că rămâne în continuare în funcția de cancelar, ea a semnalat în același timp însă că mai are treburi neterminate.
Potrivit surselor din CDU, citate de Buzzfeed, pasul înapoi a fost făcut de Merkel într-un moment în care mai dispune încă de putere suficientă pentru a influența tranziția conducerii către favorita sa.
Sfârșit de eră în Germania. Merkel cedează șefia partidului. Ultimul mandat de cancelar
Este vorba despre Annegret Kramp-Karrenbauer, o politiciană apropiată de cancelar și aflată, asemenea lui Merkel, la centrul spectrului politic. Kramp-Karrenbauer, botezată uneori, malițios, ”mini-Merkel” se va lovi însă de competiția unor figuri mai conservatoare din partid.
Analiștii germani sunt de acord. Pasul făcut de Merkel ”arată şi că, în declin, Angela Merkel nu îşi pierde instinctul de conservare.(...) Pasul făcut îi oferă un pic de răgaz. Aşa poate să se dedice în continuare pregătirii terenului pentru succesoarea ei preferată”, scrie redactoarea şefă a DW, Ines Pohl.
Ținta lui Merkel este menținerea unei stabilități politice în Germania, într-un moment în care partidele se mută îngrijorător spre dreapta.
Un aliat al lui Merkel a dezvăluit pentru Buzzfeed că una dintre îngrijorările cancelarului este tocmai acest derapaj.
”Cu un AfD în parlament vezi lucruri care nu s-au mai întâmplat recent în Germania. Liberalii s-au mutat spre dreapta, CSU s-a mutat spre dreapta. Ea nu vrea ca CDU să facă același lucru”, a spus un oficial al CDU.
O lungă carieră
Angela Merkel a crescut în Germania de Est, comunistă, şi a lucrat ca fizician înainte de a intra în politică. A cucerit alegătorii cu abordarea sa sistematică, organizată, precisă şi, mai ales, constantă.
În 2005 a devenit prima femeie cancelar a Germaniei şi de atunci a jucat un rol central în lupta împotriva crizelor mondiale.
În 2014, a convins liderii europeni să impună sancţiuni Rusiei pentru anexarea ilegală a Crimeei. Aceasta, în condiţiile în care interesele Germaniei au avut cel mai mult de suferit.
Criză în Germania. Guvernul Merkel este în pragul colapsului. Anunțul social-democraților
În 2015, a negociat un pachet de salvare important pentru Grecia. Ţara a evitat falimentul, dar efectele măsurilor de austeritate extrem de dure impuse se simt încă în economia elenă şi nu au făcut-o pe Merkel populară la Atena.
În acelaşi an, Merkel a luat, poate, cea mai controversată decizie a carierei sale. A primit cu braţele deschise sute de mii de migranţi din Africa şi Orientul Mijlociu şi a alocat milioane de euro pentru integrarea lor. Dacă la început opinia publică a salutat măsura, pe măsură ce migranţii au venit, tensiunile din ţară au luat amploare.
Aceasta mai ales după ce, în noaptea de Anul Nou din acelaşi an, aproximativ 2 mii de bărbaţi de origine africană şi arabă au agresat sexual femei la Koln şi nu numai.
Extrema-dreaptă a crescut în preferinţele electoratului, iar mai multe centre de primire a refugiaţilor au fost incendiate.