Fata a trimis o scrisoare în care se plânge că, deși a fost de acord să facă un avort în Nauru, nimeni nu a ajutat-o în acest sens, conform The Independent. Mai mult, susține ea, autoritățile ar fi spus exact contrariul, că fata nu ar vrea să renunțe la sarcină.
Tânăra, în vârstă de 23 de ani, spune că a fost violată în Nauru și, la scurt imp după aceea, ar fi căutat ajutor pentru o întrerupere de sarcină.
„Am fost violată în Naru și m-am simțit foarte rău. Nu am spus niciodată că nu vreau să fac avort. Nu am mers niciodată la medic. M-a văzut o asistentă, dar nu m-a ajutat. M-am întâlnit apoi cu o altă asistentă, însă nu am avut translator. Am cerut să vorbesc cu avocatul meu, dar nu mi s-a permis. Vă rog să mă ajutați”, a scris tânăra. Scrisoarea sa a stârnit un val de reacții pe Facebook.