Incidentul a avut loc în jurul orei locale 13:30 (17:30 GMT), când un grup de agenţi ai Serviciului de Şerifi al Statelor Unite se pregătea să execute mandatul de arestare emis pe numele unui individ pentru deţinere ilegală de arme de foc. Bărbatul avea deja cazier, relatează EFE preluată de Agerpres.
"Când s-au apropiat de acel individ, au fost întâmpinaţi cu focuri de armă", a explicat Johnny Jennnings, şeful departamentului de poliţie din Charlotte-Mecklenburg, la o conferinţă de presă.
Poliţiştii l-au împuşcat mortal pe bărbat în curtea din faţă a casei, dar s-a tras asupra lor din interiorul casei.
În acele împuşcături, trei adjuncţi ai şerifului au murit şi alţi patru ofiţeri au fost răniţi (un alt adjunct al şerifului şi trei ofiţeri de poliţie locală din Charlotte).
𝐍𝐄𝐖 𝐅𝐎𝐎𝐓𝐀𝐆𝐄: Man captures the East Charlotte shootout between police and multiple suspects inside and says, “𝐏𝐫𝐚𝐲 𝐟𝐨𝐫 𝐭𝐡𝐚𝐭 𝐦𝐚𝐧. 𝐇𝐞 𝐨𝐮𝐭 𝐡𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐢𝐧𝐠 𝐆𝐨𝐝’𝐬 𝐰𝐨𝐫𝐤,” as one injured officer is carried away.
— RedWave Press (@RedWave_Press) April 30, 2024
Charlotte-Mecklenburg Police… pic.twitter.com/2CARyFT814
Un al patrulea ofiţer, un poliţist local care fusese rănit grav, a murit câteva ore mai târziu în spital.
Poliţiştii au reţinut două persoane în interiorul casei.
"Acum încercăm să stabilim ce s-a întâmplat exact în interiorul reşedinţei", a precizat șeful departamentului de poliție locală.
Preşedintele american Joe Biden a vorbit cu primăriţa din Charlotte, Vi Lyles, şi cu guvernatorul statului Carolina de Nord, Roy Cooper, cărora le-a transmis condoleanţe.