Potrivit anchetatorilor, membrii grupării erau învăţaţi să folosească arme albe, bâte, topoare, răngi, să se echipeze rapid să supravieţuiască în codiţii vitrege, să se strecoare şi să dispară la fel de repede dintr-o anumită zonă, folosind tactici ale grupărilor paramilitare. Antrenamentele se desfăşurau într-o pădure de pe teritoriul României. Aceştia aveau chiar şi un "cod de onoare" care era semnat de toţi noii recruţi. Aceştia erau chiar pedepsiţi fără milă atunci când greşeau, banda, având regulile ei foarte stricte, scrie Blasting News.
Conform Secolo d'Italia, cei patru români arestaţi au participat la unul dintre cele mai răsunătoare jafuri ale anului 2013, produs pe 23 decembrie la Florenţa. Aceştia, înarmaţi cu un baros și fețele acoperite cu cagule au spart vitrina bijuteriei "Fani" şi după ce l-au ameninţat pe proprietar au plecat cu 20 de ceasuri Rolex şi alte bunuri, valoarea totală a acestora ridicându-se la 150.000 de euro. Totul a durat mai puţin de un minut, astfel că nici măcar clienţii magazinului nu au avut timp să se dezmeticească.
Schimbul de informaţii dintre poliţia italiană şi cea română au scos la iveală faptul că la scurtă vreme după lovitura din Italia, acelaşi grup infracţional a încercat să jefuiască o bijuterie din Belgia. Aceeași bandă ar fi responsabilă, printre alte fărădelegi şi de două jafuri în bijutierii din centrul orașului Milano și o tentativă de jaf la un magazin de bijuterii în Florența.
Cei patru români arestaţi de poliţia din Italia se alătură altor câteva arestări efectuate deja în cazul acestei grupări, asta fără a mai pune la socoteală şi faptul că în acest moment mai mulţi membrii ai bandei sunt daţi în urmărire internaţională.