Dimitri Peskov afirmă însă că a primit cadou de la soţia sa ceasul Richard Mille, fabricat în numai 30 de exemplare.
Peskov s-a căsătorit zilele trecute cu Tatiana Nevka, campioană olimpică la patinaj. Scandalul a fost declanşat de faimosul blogger anti-Putin, Alexei Navalnîi, care a postat o fotografie în care purtătorul de cuvânt al Kremlinului are ceasul la mână, scrie ştiri.news.ro.
Navalnîi a publicat şi alte imagini în care Peskov poartă ceasuri scumpe - ca Rolex sau Omega. În declaraţia sa de avere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că obţine un venit anual de 132 de mii de euro.