Dintre cei 28 de experţi ai Laboratorului FBI de analize microscopice, 26 au exagerat conformitatea probelor, astfel ca acestea să favorizeze procurorii. Neregulile au fost semnalate în 95 la sută dintre cele 268 de procese verificate până acum, informează ziarul Washington Post.
Printre cazurile verificate sunt şi 32 în care inculpaţii au fost condamnaţi la moarte, iar 14 dintre ei au fost deja executaţi sau au murit în închisoare. Pe baza dezvăluirilor, mai mulţi condamnaţi şi procurori au fost înştiinţaţi că dosarele trebuie reanalizate pentru a se stabili dacă sunt necesare apeluri în justiţie. Patru oameni au fost deja achitaţi.
"Utilizarea timp de trei decenii de către FBI a mostrelor microscopice de păr pentru inculparea infractorilor este un dezastru complet. Este necesară o investigaţie completă care să arate de ce FBI, conducerile statelor americane care foloseau expertiza laboratorului FBI şi instanţele judiciare au permis aşa ceva şi de ce aceste practici nu au fost oprite mai devreme", a reacţionat Peter Neufeld, cofondatorul Institutului Innocence Project, care apără drepturile persoanelor condamnate în mod nedrept.
Conducerea FBI-ului a promis că va continua verificările, promiţândă că se va face dreptate în acest caz.