"Începând din această săptămână, în coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri, vom intensifica presiunea asupra apropiaţilor (lui Vladimir Putin), firmelor pe care le conduc şi industriei Apărării", a declarat duminică dimineaţa adjunctul consilierului american prezidenţial pentru Securitate Naţională Tony Blinken, într-un interviu pentru CNN.
Noile sancţiuni internaţionale, care ar putea să fie impuse încă de luni, au scopul să oprească "provocările" Moscovei în estul Ucrainei, a declarat anterior preşedintele american Bracak Obama.
"Este important să adoptăm noi sancţiuni pentru a determina Rusia să înţeleagă că acţiunile de destabilizare care se desfăşoară în Ucraina trebuie să înceteze", a declarat preşedintele într-o conferinţă de presă susţinută în Malaysia.
Însă Washingtonul nu va accepta să dea curs solicitării unei asistenţe militare adresate de către ucraineni, în faţa ameninţărilor pe care le reprezintă trupele ruse staţionate în apropierea frontierelor, potrivit lui Blinken.
"Chiar dacă le-am trimite arme, acest lucru nu va schimba cu nimic capacitatea pe care o au de a se opune Rusiei", a adăugat el.
Consilierul a precizat că, în schimb, Statele Unite se vor concentra asupra ajutorării economice a Kievului.
Grupul Celor Şapte state puternic industrializate (G7) a decis sâmbătă să extindă sancţiunile vizând Moscova, în contextul intensificării tensiunilor în estul separatist al Ucrainei, unde rebelii deţineau în continuare, duminică, o echipă de observatori militari internaţionali.
Rusia, pe care Kievul şi Occidentul o acuză că alimentează tulburările din Ucraina, a masat până la 40.000 de militari la frontiera de vest, unde desfăşoară de câteva zile "manevre".