"Aceşti 2,1 miliarde de lire suplimentari vor garanta că vom fi gata să ieşim din UE pe 31 octombrie, cu acord sau fără", a declarat noul ministru de finanţe, Sajid Javid, citat într-un comunicat al Trezoreriei, în care subliniază că nu au mai rămas decât "92 de zile" până la data-limită pentru Brexit, prevăzut să aibă loc pe 31 octombrie.
Suma de 1,1 miliarde de lire (1,2 miliarde de euro) va fi deblocată imediat, în timp ce un alt miliard de lire va fi şi el disponibil în acest an "dacă va fi nevoie", a precizat Trezoreria.
"Această finanţare vizează accelerarea pregătirilor la frontieră, susţinerea pregătirilor companiilor şi asigurarea aprovizionării cu medicamente esenţiale", a precizat Ministerul de Finanţe.
Din anvelopa deblocată imediat, 434 milioane de lire (476 milioane de euro) vor fi consacrate medicamentelor şi 344 de milioane de lire (377 milioane de euro) pregătirii "noii frontiere" între UE şi Marea Britanie, pentru care vor fi mobilizaţi 500 de agenţi suplimentari. În plus, banii ar urma să fie folosiţi pentru ameliorarea infrastructurii portuare, de exemplu.
O sumă de 108 milioane de lire (119 milioane de euro) vor fi atribuiţi susţinerii companiilor şi 138 milioane de lire (151 milioane de euro) consolidării comunicării în jurul Brexitului, în special prin lansarea unei campanii de informare destinate companiilor şi cetăţenilor britanici din ţară şi străinătate.
Data iniţială a Brexitului era 29 martie, dar aceasta a fost amânată de două ori, la solicitarea fostului premier Theresa May, care voia să evite un Brexit fără acord. Însă Theresa May nu a reuşit să obţină votul parlamentului britanic pentru acordul de ieşire încheiat în noiembrie 2018 cu Bruxellesul, după 17 luni de negociere.
Boris Johnson i-a succedat în funcţie pe 24 iulie. El vrea să renegocieze acordul de retragere, ceea ce UE exclude. Dacă eşuează în tentativa sa de renegociere, Johnson a promis să scoată ţara din UE şi fără acord.
Temerile privind un "no deal" au făcut ca lira să se devalorizeze în această săptămână. Ea a scăzut marţi la cel mai jos nivel faţă de euro şi dolar din 2017.