Potrivit presei locale, unui european de 38 de ani i s-a interzis să părăsească teritoriul malaezian, iar două surori canadiene, de 22 și 23 de ani, au fost reținute la Sabah din cauza acestui incident. Situația celor două tinere ar fi fost confirmată și de autoritățile canadiene, potrivit Agerpres.
Autoritățile malaeziene nu au informat dacă cei trei vor fi deferiți justiției oficiale.
Știrea transmisă de Reuters despre acest caz, pe baza informațiilor agenției de presă Bernama, amintește doar de arestarea unei singure persoane, o femeie a cărei naționalitate nu ar fi fost precizată de autorități. Un reprezentant al poliției locale a declarat că femeia a fost reținută marți, pe aeroportul din orașul Tawau, de unde intenționa să plece către Kuala Lumpur, capitala țării.
La 30 mai, un grup format din zece turiști — între care doi din Canada, doi din Olanda și un german — au urcat pe Muntele Kinabalu, de 4.095 de metri și, pe vârf, s-au pozat fără haine, ignorând protestele ghidului local. Imaginile au fost postate pe internet, unde au strâns un mare număr de vizualizări și au generat multe comentarii pe rețelele sociale, în special după seismul din 6 iunie.
În acest context, inclusiv unele oficialități au început să facă o legătură între respectivele fotografii și mișcarea telurică. 'Este un munte sacru și nu se poate să ai asemenea comportament superficial', ar fi afirmat Joseph Pairin Kitingan, adjunctul șefului guvernului din statul Sabah, scrie Reuters.
Cei trei turiști ar urma să compară în fața unui tribunal al tribului Kadazan-Dusun, care susține că indecența acestora a insultat spiritele strămoșilor săi, care au dezlănțuit cutremurul de 6 grade înregistrat la 6 iunie, în Insula Borneo, soldat cu moartea a 18 persoane care se aflau în excursii pe Muntele Kinabalu.
Un sfat al bătrânilor din trib se va reuni și, după consultarea prealabilă a unui șaman, va decide pedepsa care le va fi aplicată. Potrivit Borneo Post, turiștii ar putea fi obligați să dăruiască unele animale sau păsări — bivoli, porci sau găini — sau să ia parte la un ritual pentru a calma spiritele străbunilor din zonă.