Anunţul intervine la doar două zile după ce Turcia a semnalat că un avion militar rus de tip Suhoi Su-34 ar fi pătruns din nou, în mod neautorizat, în spaţiul aerian turc.
În virtutea Acordului "Cer Deschis", intrat în vigoare din 2006, avioane militare turce efectuează misiuni de recunoaştere în spaţiul aerian rus de circa patru ori pe an. La rândul său, Rusia are dreptul la astfel de zboruri deasupra Turciei. O serie de astfel de misiuni de recunoaştere vor avea loc în intervalul 1-5 februarie, iar la bordul avioanelor ruse vor fi şi experţi militari turci.
În noiembrie 2015, armata turcă a doborât un bombardier rus, la frontiera cu Siria, incident care a deteriorat puternic relaţiile cu Moscova. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a impus sancţiuni economice şi a ameninţat Turcia după acest incident.