"Teroriștii încearcă să scape de bombardamentele ruse schimbându-și logistica și folosind noi circuite de contrabandă de țiței", a declarat generalul Serghei Rudskoi într-o conferință de presă a Statului Major. În opinia sa, unul dintre aceste noi circuite presupune trimiterea de camioane-cisternă din provincia Deir Ezzor, din estul Siriei, către Zakho și Mosul, fief al SI în Irak, traversând frontiera dintre cele două țări pentru a ajunge în Turcia.
"Petrolul sosește pe teritoriul turc printr-un punct de frontieră din regiunea Zakho", a acuzat Rudskoi, prezentând imagini prin satelit ale convoaielor și instalații logistice situate, potrivit lui, la frontiera irakiano-turcă. "În momentul înregistrării imaginilor din regiunea Zakho, 11.775 de camioane-cisternă se aflau de o parte și de alta a frontierei irakiano-turcă", a susținut generalul rus.
Statul Major rus a mai anunțat că aviația rusă a distrus săptămâna trecută 37 de ținte având legătură cu extragerea și prelucrarea de țiței în Siria, precum și 17 convoaie de camioane-cisternă, numărul vehiculelor de transport distruse de la sfârșitul lui septembrie depășind 2.000 de unități.