PESKOV: EMITEREA UNUI MANDAT DE ARESTARE A LUI PUTIN ESTE SCANDALOASĂ
Kremlinul consideră că emiterea unui mandat de arestare a lui Vladimir Putin de către CPI este „scandaloasă” și transmite că deciziile de acest fel sunt nule din punct de vedere legal. Replica vine chiar de la purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin - Dmitri Peskov.
„Considerăm chiar formularea întrebării revoltătoare și inacceptabilă”, a declarat Peskov, vizibil iritat, reporterilor care l-au întrebat despre anunțul deciziei Curții de la Haga.
"Rusia, ca și o serie de state, nu recunoaște competența acestei instanțe. În consecință, orice hotărâri de acest fel sunt nule de drept pentru Federația Rusă", a subliniat Peskov, scrie Interfax.
ZAHAROVA: DECIZIILE CPI NU AU NICIO SEMNIFICAȚIE PENTRU RUSIA
Reacția diplomației ruse a venit din partea Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe.
„Deciziile Curții Penale Internaționale nu au nicio semnificație pentru țara noastră, inclusiv din punct de vedere juridic. Rusia nu este un participant la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și nu are obligații în temeiul acestuia. Rusia nu cooperează cu acest organism, iar eventualele <<prescripții>> de arestare venite de la Curtea Internațională de Justiție vor fi nule din punct de vedere juridic pentru noi”, a anunțat Zaharova.
MEDVEDEV: SĂ FIE FOLOSIT PE POST DE HÂRTIE IGIENICĂ
Fostul președinte rus și actualul vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei - Dmitri Medvedev a avut o reacție mult mai puternică.
„Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin. Nu este nevoie să explicăm de ce ar trebui să fie folosită această hârtie pe post de hârtie igienică”, a fost reacția lui Dmitri Medvedev, pe Twitter.
The International Criminal Court has issued an arrest warrant against Vladimir Putin. No need to explain WHERE this paper should be used🧻.
— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) March 17, 2023
Șeful Comisiei Consiliului Rusiei pentru Legislație Constituțională: Rusia trebuie să emită imediat un mandat de arestare a tuturor judecătorilor CPI
În același timp, șeful Comisiei Consiliului Federației pentru Legislație Constituțională și Construcții de Stat din Federația Rusă, Andrei Klishas, a declarat că mandatul CPI nu are temeiuri și consecințe legale în Rusia.
"Acum, jurisdicția CPI nu este recunoscută nu numai de Rusia, ci și de o serie de state care sunt membre ale Consiliului de Securitate al ONU. După ce a luat o decizie atât de absurdă, CPI s-a angajat pe calea auto-lichidării", a scris oficialul rus pe canalul său de telegram, potrivit Interfax.
„Rusia trebuie să emită imediat un mandat de arestare a tuturor judecătorilor CPI", și-a încheiat , apoteotic, argumentația șeful Comisiei Consiliului pentru Legislație al Rusiei.