"Cred că organizarea alegerilor prezidenţiale fără ajungerea la o înţelegere pe teren, în est şi sud, este devastatoare pentru Ucraina", a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov într-un interviu acordat postului Russia Today.
"Kievul ar trebui să înceapă prin a se asigura că situaţia este bună în toate regiunile Ucrainei, prin a se asigura că există înţelegere şi implicare, prin a se asigura că este un proces organizat de pe picior de egalitate", a adăugat Lavrov.
Ucraina va organiza alegeri prezidenţiale anticipate pe 25 mai, după demiterea, în februarie, a preşedintelui Viktor Ianukovici, la finalul a trei luni de contestare.
După anexarea Crimeei de către Rusia, incidentele separatiste s-au multiplicat în regiunile estice proruse, care cer federalizarea.