"O audiere la tribunal cu privire la Navalnîi va avea lor la 5 martie", a declarat Svetlana Skacikova, purtătoarea de cuvânt a tribunalului Tverskoi, la Moscova.
"Se pare că acest plan ingenios constă în a mă pune în libertate abia la 5 aprilie, pentru ca eu să ratez ziua scrutinului şi orice eventuală manifestaţie de protest" împotriva rezultatelor alegerilor, a denunţat Navalnîi pe blogul său.
Arestat pentru o scurtă perioadă joi, el a fost acuzat de "încălcare repetată" a legii privind organizarea de manifestaţii, infracţiune pasibilă de 30 de zile de detenţie. Dacă el va fi declarat vinovat la 5 martie, Aleksei Navalnîi riscă să se afle în detenţie până la 5 aprilie.
Declarat ineligibil din cauza condamnării sale judiciare care este, în opinia sa, orchestrată de Kremlin, opozantul în vârstă de 41 de ani le-a cerut susţinătorilor săi să boicoteze şi să supravegheze alegerile prezidenţiale.
Ultima manifestaţie organizată de opozant a avut loc la 28 ianuarie, reunind mii de ruşi peste tot în Federaţia Rusă, pentru a denunţa "farsa" pe care o reprezintă scrutinul prezidenţial, pe care Vladimir Putin ar urma să-l câştige fără surprize.
Săptămâna trecută, Leonid Volkov, braţul drept al lui Navalnîi, a fost deja condamnat la 30 de zile de detenţie pentru aceleaşi motive. El se va afla în ziua scrutinului în spatele gratiilor.