”Schimbările de regim au avut loc întotdeauna în mod spontan. De exemplu, un miting în favoarea lui Nicolae Ceauşescu organizat la Bucureşti în decembrie 1989 a degenerat într-o revoluţie care a dus la schimbarea regimului în România. De asemenea, ultimele alegeri pentru Sovietul Suprem nu au putut împiedica destrămarea Uniunii Sovietice deşi au fost susţinute pe deplin de populaţie”, Vladimir Iakovlev, Kommersant, potrivit Știripesurse.ro.
Eşecurile lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai evidente, în fiecare zi. Nimeni nu neagă faptul că Rusia este un stat „cleptocrat“ ai cărui lideri au furat atât de mult din averea naţională, spune Paul Roderick Gregory, corespondent pentru „Forbes“. Însă Rusia a devenit un stat paria care încalcă legile internaţionale şi se implică în minciuni oficiale. Kremlinul lui Putin promovează şi susţine un punct de vedere asupra lumii care îi exasperează pe liderii mondiali.
Crimeea este singura răsplată pentru sărăcie Politica economică a lui Vladimir Putin este un dezastru. În ciuda promisiunilor de diversificare, Rusia rămâne un stat aflat la mâna preţului petrolului. Naţiunea lovită crunt de scăderea preţurilor petrolului, de sancţiunile internaţionale şi de embargourile autoimpuse, are economia intrată în cel de-al şaselea trimestru de recesiune şi nicio speranţă de mai bine. Condiţiile de trai sunt din ce în ce mai scăzute, în ciuda promisiunilor lui Putin de stabilitate şi prosperitate. Se pare că doar birocraţia pare să fi supravieţuit în Rusia. Şi ce au câştigat ruşii din toate astea?
Doar Crimeea, despre care mulţi ruşi consideră că aparţine „Mamei Rusia“. Ruşii, victime ale propagandei lui Putin Mulţi ruşi sunt o ţintă sigură pentru propaganda lui Putin potrivit căreia Occidentul plănuieşte să atace, conflictul din Ucraina fiind primul pas dintr-o strategie malefică. Ei cred transcrierile unor discuţii dintre doi presupuşi agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA (care au un accent rusesc dubios) care conspiră să doboare avionul malaysian MH17, într-un dintre cele mai sinistre conspiraţii din istorie.
De cealaltă parte, părinţii şi soţiile soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina îşi îngroapă rudele în secret. Ruşii însă nu mai pot găsi uşurare nici în ideea Crimeei. Într-adevăr, Putin a anexat Crimeea fără a trage un singur foc de armă, dar peninsula costă miliarde de dolari şi se scufundă într-o mare de corupţie. Deşi susţinerea occidentală pentru Ucraina nu a avut mari efecte, ţara nu a fost abandonată şi primeşte fonduri pentru a rezista.
Războiul lui Putin a reuşit să dea naştere unei Ucrainii unite care va urî Rusia multe generaţii de acum încolo. Aşadar ruşii ar trebui să se întrebe care e următorul pas al lui Putin şi dacă îşi permit să continue în acest mod, continuă specialistul pentru Forbes.
Putin nu mai are opţiuni. Procesul detronării a început
Niciuna dintre opţiunile lui Putin nu este bună. Dacă retrage armele, trupele şi susţinerea rebelilor din estul Ucrainei, forţele guvernamentale vor recuceri Donbasul, iar Putin şi ruşii lui vor fi catalogaţi drept rataţi.
Dacă aprobă o nouă ofensivă în Mariupol pentru a-şi construi un pod terestru către Crimeea, Occidentul va impune sancţiuni care vor pune complet la pământ economia aflată deja pe moarte şi va pune în pericol averile aliaţilor lui. Mulţi prezic sfârşitul regimului Vladimir Putin, dar încă nu este clar cum va veni acesta.
Fiind ales, Putin ar trebuie fie să demisioneze, fie să moară. Dovezile sugerează că acest proces va începe cu un atac asupra apropiaţilor lui Putin, care pare deja să se desfăşoare.
Lovituri de presă pentru apropiaţii lui Putin
Mai întâi, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a fost acuzat de bloggerul din opoziţie, Alexei Navalnîi că a închiriat un iaht în Sicilia pentru 500.000 de dolari pe săptămână. Negarea lui Peskov a fost combătută de imagini postate pe reţelele sociale.
Deseori scandalurile create de Navalnîi rămân nebăgate în seamă, dar povestea aceasta a devenit viral pe website-urile ruseşti. Peskov fusese deja atacat pentru că deţine un ceas de mână în valoare de 620.000 de dolari, pe care şi-l permite din salariul său de funcţionar public. În al doilea rând, unul dintre apropiaţii lui Putin, care este şi o ţintă a sancţiunilor occidentale, Vladimir Iakunin, aflat în primul an al unui contract de cinci ani, a anunţat că demisionează din funcţia de conducere a căilor ferate ruse pentru a deveni senator din partea provinciei Kalingrad. Potrivit unor surse citate de Forbes Russia, „dacă această demisie chiar va avea loc, înseamnă că ceva foarte serios a avut loc în ultimele zile“.
Media rusă pune accentul pe faptul că Iakunin a refuzat să dezvăluie sursele veniturilor sale deoarece aceste probleme nu se discută în conversaţii politicoase. Bloggerul Navalnîi a completat spaţiile goale cu un inventar de 14 pagini al proprietăţilor lui Iakunin, listă pe care se află şi un castel. În al treilea rând, prietenul din copilărie al lui Vladimir Putin, omul de afaceri Ghenadi Timcenko, este subiectul unei lovituri de presă în publicaţia semioficială Vedemosti.
Articolul notează că Timcenko, „izolat de Occident din cauza sancţiunilor“, nu-şi mai poate vizita vila de pe malurile Lacului Geneva, în iahtul său Gulfstream G650 şi a ajuns astfel să locuiască în fosta locuinţă a lui Nichita Hruşciov. Mai mult, există o listă lungă de parteneri de afaceri dubioşi care şi-au desfăşurat activităţile prin giganţi ca Rosneft, Surgutneft şi Transneft. Colosul Gunvor, deţinut pe jumătate de Timcenko, înainte de impunerea sancţiunilor, reprezintă un subiect important în articol, notabil fiind faptul că Putin deţine, în mod clandestin, Gunvor, şi că ar reprezenta principala sursă a miliardelor de dolari a lui Timcenko.
În al patrulea rând, fostul bodyguard al lui Putin şi şeful trupelor de la Ministerul de Interne, Victor Zolotov, a fost subiectul unui alt atac mediatic intitulat „Tot gunoiul într-un singur loc“ realizat de o publicaţie cu legături strânse cu serviciile de securitate. La fel ca în alte cazuri, terenurile, apartamentele şi alte averi ale lui Zolotov sunt dezvăluite detaliat. Articolul se încheie cu ceea ce pare o punere sub acuzare a şefului său, Vladimir Putin. „Dacă fostul bodyguard al lui Putin a reuşit să se îmbogăţească cu peste un miliard în cadrul serviciilor publice, ce putem spune despre omul pe care l-a păzit? Acesta este un caz în care tăcerea este de aur“, se arată în material.
„Totul se va rezolva în săptămânile următoare“
În Rusia are loc un fel de luptă pentru putere şi este clar că Putin este ţinta. Modelul atacului este unul clasic: prima dată loveşte în susţinătorii lui. Deşi unii susţin că un nou lider se va naşte, la fel de rău ca Putin, comentatorul rus Andrei Piontovsky susţine că este vorba despre altceva, şi anume că membri elitei ruseşti au început să trimită mesaje Occidentului că „totul se va rezolva în săptămânile următoare“. Am mai avut parte de alarme false, iar aceasta ar putea fi o alta.
Dar cel puţin acum se poate întrezări finalul regimului Putin. Ar trebui să notăm că Putin a petrecut aniversarea loviturii de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, 19 august, în Crimeea. Este demn de amintit şi faptul că acolo a luat cu el patru membri-cheie ai Guvernului său care ar putea să-i aleagă succesorul. Este foarte importantă pilda: păstrează-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape, conchide Paul Roderick Gregory, scrie Adevărul.ro.