"Sperăm că autorităţile ruse se vor abţine să semneze aşa-zisul acord, altfel acest gest va fi considerat un pas către anexarea Abhaziei, cu toate consecinţele legale", afirmă Ministerul georgian de Externe într-un comunicat.
Semnarea unui asemenea acord ar putea să schimbe în mod semnificativ situaţia în regiune şi să "creeze probleme suplimentare" securităţii în Europa, subliniază ministerul.
Un proiect de acord "privind cooperarea şi integrarea" Abhaziei în Rusia, care prevede crearea unor forţe armate comune, a fost prezentat luni în Parlamentul abhaz de către liderul acestei regiuni rebele.
Textul, care vizează aprofundarea integrării politice şi economice a acestui mic teritoriu din Caucaz - în care trăiesc aproximativ 240.000 de oameni - cu Rusia, îndeamnă totodată la crearea unui "spaţiu economic şi vamal comun" între Rusia şi Abhazia.
"Acest acord este o nouă acţiune împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei (...) şi ameninţă capacităţile defensive ale ţării noastre", a declarat preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili, îndemnând Parlamentul să se pronunţe asupra acestui subiect.
Abhazia, un mic teritoriu de la frontiera Georgiei cu Rusia, care se învecinează cu Marea Neagră, situat la poalele lanţului muntos Caucaz, şi-a declarat independenţa şi a apărat-o într-un război cu forţele georgiene, la începutul anilor '90.
Rusia, care susţine atât Abhazia, cât şi Osetia de Sud, altă regiune separatistă georgiană situată la frontieră, a recunoscut independenţa acestor două teritorii, după un război-fulger cu Georgia, în august 2008.
Moscova a instalat între timp baze militare în aceste două regiuni, denunţate ca acţiuni de ocupaţie de către Tbilisi.
Rusiei i-au fost impuse o serie de sancţiuni de către Occident, după ce aceasta a anexat în martie Peninsula ucraineană Crimeea şi din cauza susţinerii - pe care Moscova o dezminte - oferite separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.