Rusia a mobilizat nave cu trupe speciale în largul Peninsulei Crimeea, o reuniune autonomă a Ucrainei, în contextul în care Moscova refuză să recunoască Administraţia interimară de la Kiev, afirmă surse politice ucrainene citate de presa internaţională.
Potrivit surselor citate, nava rusească Nikolai Filcenkov, având la bord cel puţin 200 de militari, este staţionată în largul Peninsulei Crimeea, un fief al mişcărilor politice proruse.
Conform site-ului britanic IBTimes, alte patru nave militare ruse transportând trupe speciale au plecat din portul rus Anapa şi se îndreaptă spre Sevastopol.
Informaţiile au fost confirmate de Oleh Tiahnibok, liderul formaţiunii naţionaliste ucrainene Svoboda. "Am primit un mesaj telefonic de la un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Crimeea. Astăzi la ora 12.00, în Portul Sevastopol a ajuns nava militară Nikolai Filcenkov. Are la bord 200 de militari, 328 de membri ai Forţelor Navale şi transportoare blindate de tip 10 BTR-80", a precizat el.
Postul Russia Today, citat de ziarul Corriere della Sera, a relatat că pe străzile din Sevastopol, atât în centru cât şi la periferia oraşului, sunt tancuri aparţinând armatei ruse.
Aproximativ 26.000 de militari ruşi sunt staţionaţi la Sevastopol, unde se află nave ale Flotei ruse din Marea Neagră.
Oficiali ruşi au sugerat că Moscova ar putea declanşa o intervenţie militară în sudul Ucrainei, pentru a proteja etnicii ruşi precum şi obiectivele militare din Crimeea. "Dacă Ucraina se va scinda, va fi război. Prima dată vor pierde Crimeea, pentru că vom interveni cum am făcut în Georgia", a avertizat, sub protecţia anonimatului, un oficial rus citat de Financial Times.