Simultan cu alegerile legislative, în Marea Britanie se desfăşoară şi alegeri pentru posturi de consilier local. La una dintre aceste funcţii aspiră şi Ted Bennett, membru al Partidului Independenţei din Marea Britanie. Candidat în aceeaşi circumscripţie cu Nigel Farage şi invitat la unul dintre mitingurile din ultima zi de campanie acesta i-a insultat pe români despre care a spus că sunt "nişte jeguri umane". Chiar dacă pe linie oficială discursul ofensator la adresa imigranţilor a fost temperat chiar de Nigel Farage, extremiştii de dreapta nu s-au abţinut de la afirmaţii şocante în faţa jurnaliştilor.
"Îşi bat joc de noi, se vede pe feţele lor. Când intri într-un magazin sunt printre puţinii care mai vorbesc engleză. Sunt doar nişte jeguri umane", ar fi spus Bennett în faţa unui ziarist de la Daily Mirror. Acelaşi candidat a spus despre imigranţii care traversează zilnic Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa că sunt plătiţi de Statul Islamic.
Derapajul a venit la mai puţin de 24 de ore, după ce un alt candidat UKIP a fost suspendat pentru că şi-a ameninţat cu moartea un contracandidat de origine asiatică.
Potrivit sondajelor din ajunul scrutinului din Marea Britanie, UKIP se afla pe locul trei în preferinţele alegătorilor. Platforma electorală a candidaţilor săi a inclus în principal atacuri la adresa imigranţilor şi promisiuni de organizare a unui referendum pentru ieşirea din Uniunea Europeană.