"Ne-am angajat în virtutea unei aprobări a Parlamentului României, încă din luna februarie, să contribuim concret la eforturile Coaliției anti Statul Islamic din Siria și Irak. Contribuția noastră constă într-un număr de 50 de instructori pentru forțele de operații speciale din Irak, pentru informații militare din Irak. Acești viitori instructori sunt pe punctul de a termina o pregătire specializată, după care mai avem de perfectat câteva formalități legale înainte de intrarea lor în teatrul de operații pe o misiune de consiliere", a detaliat Mihnea Motoc, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului, intrarea militarilor în teatrul de operații va fi posibilă la începutul toamnei.