"Nu este necesară organizarea unui nou tur de scrutin. Ucraina are deja un nou preşedinte", a declarat şeful Comisiei electorale ucrainene.
Potrivit rezultatelor oficiale, Poroşenko a obţinut 54% din voturile exprimate.
ALEGERI PREZIDENŢIALE UCRAINA. Regele ciocolatei, FAVORIT. Cine este PETRO POROŞENKO
Petro Poroşenko, politician ucrainean şi om de afaceri, s-a născut la 26 septembrie 1965, în oraşul Bolgrad, regiunea Odesa.
Fondator al Partidului Regiunilor, formaţiunea politică din spatele fostului preşedinte Viktor Ianukovici, Poroşenko a fost ministru de Externe în guvernul Timoşenko, dar şi ministru al Economiei în guvernul Ianukovici. A avut un rol-cheie în revoluţia protocalie din 2004.
Îmbogăţit în anii 1990 pe ruinele Uniunii Sovietice, Poroşenko a susţinut făţiş contestarea proeuropeană de la Kiev ce a condus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Viktor Ianukovici.
Firma lui, Roshen, domină piaţa dulciurilor din Ucraina ceea ce i-a adus supranumele de "miliardarul ciocolatei".