"Eşti lipsită de umanitate". "Mă dezgustă textul tău", au scris comentatorii după ce au citit mesajul lui Katie Hopkins.
Jurnalista a scris despre un bebeluş născut cu o malformaţie gravă la nivelul capului, care face ca chipul său să arate mult diferit faţă de cel al copiilor sănătoşi.
Ceea ce a stârnit controverse este, însă, decizia lui Hopkins de a vorbi despre copil folosind pronumele "it", utilizat, în limba engleză, pentru a numi animale sau obiecte, nicidecum oameni.
"Extrem de greşit. Dacă bebeluşul tău are doar jumătate de cap, nu îl mai faci. Răutăcios şi inuman", a scris Katie Hopkins, pe Twitter, conform mirror.co.uk.