Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU a început miercuri seară la ora locală 16.00 (21.00, ora României), potrivit CNN.
Întrunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU (UNSC) a fost cerută de președintele Volodimir Zelenski în urma atacului devastator al rușilor de miercuri din Kiev și regiunea capitalei Ucrainei. acestui atac rus al unor infrastructuri de producţăie de electricitate în întreaga Ucraină.
”L-am însărcinat pe ambasadorul nostru la ONU să ceară o reuniune de urgenţă a UNSC în urma atacurilor de azi (miercuri) ale Rusiei. Uciderea civililor şi distrugerea infrastructurii civile sunt acte de teroare. Ucraina cere în continuare un răspuns hotărât al comunităţii internaţionale împotriva acestor crime”, a subliniat şeful statului ucrainean într-un mesaj postat pe Twitter.
Anunțul președintelui Zelenski a venit după bombardamentele masive și continue ale rușilor asupra infrastructurii din Ucraina. Cel puțin șapte persoane au fost ucise, inclusiv o fată de 17 ani, și 36 au fost rănite în urma unui nou val de atacuri rusești în Ucraina, mimercuri, potrivit oficialilor de la Kiev. Patru au murit în regiunea capitalei Kiev, a declarat șeful administrației militare din regiunea Kiev, Oleksii Kuleba, într-un comunicat Telegram. Iar în capitala Ucrainei, trei persoane au fost ucise miercuri, a declarat primarul Vitali Klitschko într-o postare pe Telegram. Ulterior, ministrul ucrainean de interne a anunțat că au fost ucise 10 persoane în total în zona Kievului și în capitală.
#Ukrainian rescuers eliminate the consequences of another #Russian attack on #Kyiv. pic.twitter.com/XeiOfHMV8O
— NEXTA (@nexta_tv) November 23, 2022
Anterior, Zelenski le-a mulţumit membrilor Parlamentului European (PE) pentru rezoluția adoptată miercuri după atacurile teribile asupra capitalei și zonei din jurul Kievului. Președintele Ucrainei a transmis mulțumiri parlamentarilor europeni pentru că „au recunoscut Rusia drept un stat care promovează terorismul. Rusia a dovedit întregii lumi că merită să fie catalogată astfel, după ce a lansat 67 de rachete împotriva infrastructurii noastre, industriei noastre energetice, oamenilor obişnuiţi”.
”Vom restabili toate astea. Vom trece prin toate astea, pentru că suntem un popor de neînvins”, a mai transmis Zelenski.
Parlamentul European a numit Rusia „stat sponsor al terorismului”, prin rezoluția adoptată cu o majoritate de voturi. Votul a fost de 494 pentru, 58 de voturi împotrivă și 44 de abțineri.
Rezoluția adoptată de Parlamentul Eruropean este simbolică și cere democrațiilor din întreaga lume să urmeze exemplul. Europarlamentarii doresc ca prin acest vot să se pregătească pentru tragerea la răspundere a președintelui rus Vladimir Putin și a Guvernului său de la Moscova în fața unui tribunal internațional pentru crimele comise în timpul războiului.
În Rezoluția din 23 noiembrie, Parlamentul European a declarat că Rusia este „un regim terorist ca o consecință a distrugerii fizice deliberate a infrastructurii civile și a uciderii în masă a civililor ucraineni cu scopul de a elimina poporul ucrainean”.
Prin Rezoluție se cere celor 27 de state membre ale UE să desemneze Rusia drept regim terorist „cu toate consecințele negative pe care aceasta le implică”.