"Frauda socială generată de activitatea acestei societăţi de drept român este estimată la peste şase milioane de euro", a comunicat Parchetul din oraşul Rennes, detaliind că această infracţiune echivalează cu 450.000 de ore de muncă nedeclarată.
Arestările sunt rezultatul unei investigaţii îndelungate, iniţiate în urma controalelor efectuate în companii din sectorul agroalimentar la sfârşitul anului 2013 şi în aprilie 2014.
În urma acestor controale s-a constatat faptul că o firmă românească punea la dispoziţa unora dintre aceste societăţi mână de lucru străină, fapt ce este în contradicţie cu legislaţia din Franţa şi din România privind munca temporară, potrivit comunicatului Parchetului.
O anchetă a fost apoi deschisă pentru "muncă ilegală în bandă organizată, împrumut ilicit de mână de lucru, negocieri şi spălare de bani în grup organizat".
Ancheta a permis confirmarea acestor fapte după opt luni de controale naţionale şi internaţionale, a mai anunţat Parchetul.
În total, societatea românească ar fi plasat 250 de lucrători temporari, înregistraţi în România, în companii în principal din regiunea Bretania.
Pe data de 29 martie, şase membri ai reţelei au fost reţinuţi în cadrul unei operaţiuni şi au fost anchetaţi. Un bărbat suspectat că ar fi principalul autor al fraudei a fost palsat în arest preventiv. Un bun imobiliar şi trei vehicule au fost confiscate, a mai anunţat Parchetul.