Soțul femeii, în vârstă de 42 de ani, are abilități în domeniul bricolajului general, al picturii, al decorării, al faianțării și al așezării de covoare.
Bărbatul are, în prezent, toată luna noiembrie ocupată cu lucrări, pentru care percepe 44 de dolari pe oră și aproximativ 280 de dolari pentru o zi. Afacerea lor a devenit atât de populară, spun ei, încât au fost chiar nevoiți să refuze unele lucrări.
În vreme ce bărbatul se ocupă de munca fizică, soția sa are grijă de site-ul lor, dar și de conturile de Social Media, acolo unde sunt postate și fotografii cu lucrările realizate de îndemânaticul soț.
Înainte de a începe „Rent My Handy Husband”, bărbatul a lucrat într-un depozit. Cu toate acestea, a renunțat la slujbă pentru a fi tată cu normă întreagă pentru cei trei copii ai lor, dintre care doi au autism.
De asemenea, cei doi oferă reduceri celor care lucrează în cadrul Serviciului Național de Sănătate și al serviciilor de urgență, precum și persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu dizabilități și îngrijitorilor.
„Știm cum este să fii părinte de copii cu nevoi speciale”, a spus ea. „Am știut cum este să te lupți pentru bani sau să trebuiască să economisești”, a adăugat femeia.