"Preşedintele argentinian l-a felicitat pe preşedintele ales pentru rezultatul la recentele alegeri şi a apreciat victoria acestuia ca o mare oportunitate de a crea relaţii mai bune cu scopul ca Statele Unite să regăsească America Latină", potrivit comunicatului de la Casa Rosada, citat de AGERPRES.
În cursul discuţiei telefonice, care a durat 35 de minute, Joe Biden i-a subliniat omologului său argentinian că "continentul are un mare potenţial, cu o democraţie solidă, iar noi avem un vast program pentru a lucra din Canada până în Argentina".
"Doresc o relaţie solidă cu continentul" american, a adăgat Joe Biden, potrivit comunicatului.
"Ultimii ani au fost dificili pentru America Latină, dorim ca lucrurile să se schimbe şi vedem în dumneavoastră o alternativă", a declarat la rândul său Alberto Fernandez în atenţia preşedintelui american ales.
"Cu o relaţie matură şi solidă, ţînând cont de securitatea şi democraţiile de pe continent, sunt sigur că vom realiza unele lucruri împreună", a continuat preşedintele argentinian.