Regina Elizabeta a II-a a semnat joi Acordul Brexit, a declarat Nigel Evans, vicepreşedintele Camerei Comunelor.
Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European înainte de 31 ianuarie, când Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană.
Marea Britanie va contnua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020.
Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit.
Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.