Rusoiaca Elena Karimov, 27 de ani, a șocat prin gestul ei: și-a ucis cu sânge rece cei doi copii. Motivul invocat a fost că nu mai avea cu ce să-i întrețină.
Polițiștii au povestit că femeia a oprit la o stație de benzinărie de unde a cumpărat lichid, apoi și-a condus copiii în pădure și le-a incendiat trupurile.
Pentru a ascunde fapta, ea le-a transportat cadavrele micuților într-un depozit abandonat. Pompierii au descoperit focul stins și inițial au crezut că era vorba despre cadavrul unui câine, iar ulterior au realizat că era vorba despre trupurile a doi copii.
Elena se confrunta cu probleme financiare serioase, după divorțul de soțul ei.
Femeia a declarat în fața instanței că regretă fapta comisă, dar după despărțirea de soțul ei, viața ei a devenit foarte grea. Ea ar putea fi condamnată la închisoare pe viață.