Record de infectări în Italia. Peste 144.000 de noi cazuri de COVID-19 într-o zi

Record de infectări în Italia. Foto/Profimedia
Italia a anunţat un număr record de infecţii cu coronavirus, cu peste 144.000 de cazuri noi raportate vineri de Ministerul Sănătăţii.
Potrivit datelor oficiale, 155 de decese au fost asociate COVID-19 în decurs de 24 de ore - cu unul mai puţin decât joi.
Până la jumătatea lunii decembrie, ratele zilnice de cazuri erau sub 30.000, dar cifrele au crescut vertiginos în perioada sărbătorilor, în timp ce au fost efectuate aproximativ 1,15 milioane de teste, mai multe ca oricând.
Guvernul a decis să introducă noi măsuri săptămâna aceasta din cauza răspândirii virusului şi a variantei Omicron, mai contagioasă.
Începând cu 10 ianuarie, doar cei care sunt vaccinaţi sau care s-au recuperat după COVID-19 vor avea acces în hoteluri, centre de conferinţe, transport public local şi pe distanţe lungi, teleschiuri şi petreceri.
În urmă cu un an, Italia a fost în lockdown, deşi uneori cu mult mai puţine infecţii decât în prezent. Cu toate acestea, ratele de deces au fost mai mari, ajungând la 500 de persoane în unele zile.
Citește și:
- 23:13 - Netanyahu a ordonat un atac puternic al armatei israeliene împotriva Hezbollah în Liban, după ce gruparea a încălcat armistițiul
- 22:41 - Macron, vizită la Atena: Franța și Grecia au semnat nouă acorduri, inclusiv un pact de apărare reînnoit automat la fiecare cinci ani
- 21:20 - Trump a anulat în ultimul moment deplasarea delegației SUA în Pakistan. Negocierile indirecte cu Iranul, blocate
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














