Nemeth a declarat că Statele Unite ar trebui să acrediteze un ambasador la Budapesta care să obţină informaţii mai corecte despre această ţară, având în vedere că postul de ambasador este vacant de doi ani.
El a făcut aceste declaraţii după ce subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a sugerat ca liderii din sud-stul Euripei au renunat la valorile UE si NATO.
"În Europa Centrală de astăzi (...) cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru realizarea căruia atât de multe persoane au depus eforturi începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii", a afirmat oficialul american.
Mai mult pe Mediafax