"Alegerile sunt o oportunitate pentru cetăţenii britanici să se exprime în legătură cu modul în care văd viitorul relaţiei între ţara lor şi Uniunea Europeană", a spus Guy Verhofstadt, citat de site-ul agenţiei Reuters.
"În calitatea de negociator al PE privind Brexit, voi colabora cu noul guvern britanic pentru cel mai bun viitor posibil", a subliniat fostul premier belgian.
Premierul Theresa May a anunţat, marţi, un plan de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, argumentând că este necesar un guvern puternic pe fondul incertitudinii generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Mediafax.