"Suntem solidari cu Egiptul în lupta împotriva terorii", a adăugat Aurescu. Gruparea Statul Islamic a postat duminică un videoclip ce arată decapitarea a cel puțin zece bărbați prezentați drept egipteni creștini copți răpiți recent în Libia, informează AFP. În imaginile postate pe site-uri autentificate utilizate de Statul Islamic, bărbații, care poartă salopete portocalii similare celor purtate de alți ostatici executați recent în Siria, sunt aliniați pe o plajă cu mâinile încătușate la spate, înainte de a fi decapitați. Avioane de luptă egiptene au bombardat luni poziții ale Statului Islamic în Libia, la câteva ore după ce organizația teroristă a revendicat într-o înregistrare video decapitarea a 21 de creștini egipteni, a anunțat armata de la Cairo.
Mai multe pe Agerpres