Ministerul rus al Apărării l-a înlocuit pe comandantul Districtului Militar de Est, generalul Aleksandr Şaiko, la câteva zile după ce l-a schimbat şi pe generalul aflat la comanda Districtului Militar de Vest, au anunţat vineri cotidianul RBC şi postul RTVi, citate de agenţiile EFE şi Reuters.
Noul comandant al Districtului Militar de Est este generalul Rustam Muradov, care în iulie fusese numit comandantul grupării de forţe ''Vostok'' participante la invazia asupra Ucrainei.
Viceministrul rus al apărării responsabil cu logistica, generalul Dmitri Bulgakov, a fost eliberat din funcţie la sfârşitul lunii septembrie, iar cotidianul RBC a anunţat luni înlocuirea şi a generalului Aleksandr Juravliov, care conducea Districtul Militar de Vest, decizie survenită după înfrângerile severe suferite de armata rusă în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei în urma unei puternice contraofensive lansate de armata ucraineană.
Între timp, potrivit Kievului, trupele ruse au pierdut până vineri şi controlul asupra a circa 2.400 de kilometri pătraţi în provincia sudică Herson, pe care Rusia o consideră acum parte a sa după ce a anexat-o împreună cu provinciile Doneţk, Lugansk şi Zaporojie, deşi după lansarea contraofensivei ucrainene niciuna dintre acestea nu se mai află complet sub controlul trupelor ruse.
De partea lor, separatiştii proruşi din estul Ucrainei au susţinut tot vineri că, în pofida continuării acestei contraofensive ucrainene, ar fi reuşit să preia controlul asupra a trei localităţi din Doneţk (Otradivka, Vesela Dolina şi Zaiţevo), la circa 10 kilometri de oraşul Bahmut.
Liderul prorus din provincia Doneţk, Denis Puşilin, spune că situaţia se stabilizează pe frontul de la Liman, oraşul strategic de unde trupele ruse au fost nevoite cu o săptămână în urmă să se retragă pentru a nu cădea sub încercuire.