"Scopul nostru nu este să intensificăm conflictul, ci, dimpotrivă, să terminăm acest război, la acest lucru aspirăm. Toate conflictele armate se încheie prin negocieri. Cu cât Kievul va înţelege mai repede acest lucru, cu atât mai bine", a declarat Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă, potrivit cotidianului Le Monde, informează Mediafax.
"Rădăcinile popoarelor Rusiei şi Ucrainei sunt mai puternice decât cei care încearcă să ne divizeze", a afirmat Putin, acuzând alte naţiuni, inclusiv Statele Unite, că au încercat "mereu" să creeze diviziuni "în lumea rusă". "Eventualii noştri inamici, oponenţii noştri au visat mereu la acest lucru şi au făcut mereu acest lucru, au încercat să ne divizeze", a subliniat Putin.
În aceeaşi conferinţă de presă, liderul de la Kremlin a avertizat că există soluţii împotriva sistemelor antiaeriene Patriot, acuzând Washingtonul că a decis livrarea unor sisteme de acest tip Ucrainei pentru a prelungi conflictul.
La rândul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a acuzat Statele Unite şi Ucraina că nu ţin cont de preocupările Rusiei. "Până în prezent, putem constata că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus nimic care ar putea fi perceput ca fiind potenţiala voinţă de a asculta preocupările Rusiei", a afirmat Peskov.
Declarațiile de la Kremlin vin la scurt timp după întâlnirea de la Washington dintre Joe Biden și Volodimir Zelenski.
Biden a afirmat că Ucraina va decide cum se va încheia războiul cu Rusia, iar preşedintele Volodimir Zelenski a explicat, în conferinţa de presă de la Washington, că o "pace justă" presupune restabilirea integrităţii teritoriale. "Preşedintele Vladimir Putin nu are nicio intenţie de a pune capăt acestui război. Putin nu poate fi lăsat să câştige acest război. Preşedintele Zelenski va decide cum vrea să se termine acest război", a afirmat Biden în conferinţa de presă organizată la Casa Albă împreună cu preşedintele Ucrainei.