UPDATE 23:14 - Zelenski anunţă că doi cetăţeni ucraineni au fost ucişi în Israel.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat în discursul video transmis duminică seara că doi cetăţeni ucraineni au fost ucişi în Israel, în timp ce alţi cinci au fost localizaţi în sudul ţării, iar autorităţile au primit peste 100 de solicitări de ajutor. Într-o paralelă cu situaţia din propria ţară, unde Rusia a pornit un război de agresiune, el a subliniat că lumea trebuie să răspundă solidar în faţa actelor de terorism, iar săptămâna viitoare Kievul va acţiona în acest sens alături de partenerii săi.
UPDATE 19:35 - Unul din cinci dintre spionii ruși răspândiți în toată Europa se află în Elveția
Elveția devine din ce în ce mai mult o bază pentru serviciile secrete rusești, cu aproximativ 80 de spioni în această țară, potrivit unei investigații realizate de ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, citat de Kyiv Independent.
UPDATE 18:21 - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, căruia i-a transmis „solidaritatea Ucrainei cu Israelul”, conform The Guardian.
„Prim-ministrul m-a informat despre situația actuală și despre acțiunile Forțelor de Apărare ale Israelului și ale forțelor de ordine pentru a respinge atacul. Am remarcat cooperarea dintre poliția israeliană și diplomații ucraineni în ceea ce privește siguranța și protecția cetățenilor ucraineni în Israel”, a scris Zelenski, pe X (Twitter).
UPDATE 17:50 - Șefa Centrului pentru libertăți civile din Ucraina, Oleksandra Matviichuk, a susținut un discurs înflăcărat, la Forumul de carte de la Lviv (vestul țării), documentarea crimelor de război.
Laureată a Premiului Nobel pentru Pace anul trecut, Matviichuk a afirmat că toți cei din Ucraina care au suferit de pe urma invaziei rusești merită să li se facă dreptate. „Fiecare supraviețuitor, fiecare persoană afectată trebuie să aibă o șansă la justiție, pentru că, dacă spunem că fiecare viață contează, atunci trebuie să punem acest lucru în practică”.
UPDATE 16:30 - Doi cetățeni ucraineni au fost uciși duminică în Israel în urma atacurilor lansate de Hamas, a transmis ambasada Ucrainei în Israel pentru agenția de presă Interfax-Ucraina, scrie The Kyiv Independent. Ambasada nu a dat detalii despre circumstanțele morții sau despre identitatea lor.
UPDATE 16:15 - Joe Biden vrea să ceară Congresului SUA cel mai mare pachet de ajutor militar și umanitar de până acum pentru Ucraina. Suma ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari, pentru o perioadă de doi ani, notează Ukrinform, care citează The Telegraph. Președintele american dorește să rezolve cu un pachet special asigurarea unui ajutor suficient pentu Ucraina până la alegerile din 2024, din cauza pericolului respingerii acestuia de scepticii republicanilor care se opun finanțării suplimentare a ajutorului pentru Ucraina.
UPDATE 16:00 - Două femei dinUcraina au murit in Israel. Ambasada Ucrianei în Israel a anunțat măsuri pentru repatriere, potrivit The Guardian, care citează Interfax Ucraina.
UPDATE 13:00 - Coreea de Nord a crescut dramatic Numărul de transporturi de mărfuri din Coreea de Nord către Rusia a crescut foarte mult, anunță centrul american pentru studii strategice Beyond Parallel. Creșterea traficului feroviar de-a lungul graniței dintrea ajuns la cel mai mare nivel din ultimii ani, ceea ce sugerează furnizarea de arme de către Phenian către Moscova, după ce Kim Jong Un și Putin lor au discutat despre o cooperare militară mai profundă, potrivit Reuters. Imaginile din satelit arată că erau 73 de vagoane de marfă în gara Tumangang, de la graniță.
UPDATE 12:00 - Ministerul rus al Apărării a afirmat că sistemele de apărare aeriană ale țării au „detectat și distrus" două rachete antiaeriene ucrainene S-200, zădărnicind astfel două atacuri pe care Kievul a încercat să le lanseze sâmbătă, la patru ore distanță unul de altul, în Peninsula Crimeea.
UPDATE 10:00 - Noul bilanț publicat duminică de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, de la invazia declanșată în 24 februarie 2022. Armata Rusiei ar fi pierdut 282.280 de militari, dintre care 580 în ultima zi, scrie The Kyiv Independent.
Bilanțul pierderilor Armatei Rusiei:
- Tancuri - 4.821
- Vehicule blindate de luptă - 9.123
- Sisteme de artilerie - 6.705
- Lansatoare multiple de rachete - 808
- Sisteme de apărare aeriană - 542
- Avioane - 315
- Elicoptere - 316
- Drone - 5.190
UPDATE 8:00 - Rușii atacă masiv Harkov. Forţele ucrainene au înregistrat 774 de atacuri ruseşti asupra liniei frontului Kupiansk-Lyman din regiunile Harkov şi Lugansk. Forţele ruse „au folosit tot ce le-au stat la dispoziţie” pentru a ataca poziţiile ucrainene, inclusiv drone, tancuri, rachete şi arme de calibru mic. .
”Regiunea Herson a trecut prin încă o noapte îngrozitoare”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Oleksandr Prokudin.
Un atac rusesc asupra regiunii Herson a dus la rănirea a cel puțin 12 persoane, printre care o femeie de 27 de ani și bebelușul ei de 9 luni. Femeia şi bebeluşul au fost spitalizaţi, cu răni moderate, şi un medic al Crucii Roşii, rănit, în vârstă de 33 de ani.
Mai multe case şi conducte de gaze au fost avariate în urma atacului.
În ultimele 24 de ore, forţele ruse au lansat 59 de atacuri în Herson, a afirmat, pe Telegram, administraţia regiunii, între acestea fiind 19 bombardamente asupra oraşului Herson, centrul administrativ al regiunii.
Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatările din presa ucraineană.