UPDATE 22:21 - Atacuri cu drone au avariat substaţii electrice la Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară Zaporojie.
Oficiali instalaţi din Rusia au declarat că atacuri ucrainene cu drone au scos din funcţiune două substaţii electrice din oraşul Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie ocupată de trupele ruse, şi au întrerupt curentul pentru majoritatea locuitorilor săi, atacuri confirmate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ce nu precizează însă autorul lor, relatează sâmbătă agenţiile Reuters şi EFE.
Totuşi, responsabili ai centralei nucleare au declarat că aceasta nu a fost afectată de acţiunea militară.
UPDATE 21:44 - Rușii își retrag o parte din trupele din zona orașului Vovceansk, anunță armata ucraineană.
Numărul persoanelor rănite după atacul rus cu bombe ghidate asupra unui bloc din Harkov a crescut 52, în timp ce bilanțul persoanelor decedate a rămas la trei, relatează Reuters.
O parte din forțele ruse se retrag din zona de lângă orașul Vovceansk, din regiunea Harkov, pentru refacere, din cauza pierderii capacității de luptă, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al grupului de forțe Khortytsia, Nazar Voloșin, la 22 iunie, la televiziunea națională, potrivit The Kyiv Independent.
Rusia a lansat o nouă ofensivă pe 10 mai în regiunea ucraineană nordică Harkov, iar orașul Vovceansk a devenit scena unora dintre cele mai grele lupte. Forțele Moscovei au avansat până la 10 kilometri în regiune, dar au fost oprite de prima linie defensivă a ucrainenilor.
Armata rusă s-a „împotmolit” în orașul disputat Vovceansk, dar își reface constant forțele cu unități din alte direcții, a declarat comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, pe 12 iunie.
Retragerea unităților ruse a fost observată, de asemenea, în apropierea satelor Lyptsi și Tykhe, unde forțele armate ale Moscovei au suferit pierderi, a mai declarat sâmbătă Voloșin.
El a precizat că armata rusă a pierdut în total 60 de soldați, atât uciși, cât și răniți, în acea direcție a liniei frontului. „Acest lucru indică faptul că inamicul și-a suspendat ostilitățile active în acea zonă, deoarece acestea nu au fost desfășurate în cursul zilei de ieri și (astăzi) dimineață”, a mai afirmat Voloșin.
Armata rusă continuă totuși să folosească bombe și rachete aeriene ghidate împotriva așezărilor din această regiune, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia a desfășurat peste 2.400 de bombe ghidate asupra Ucrainei în iunie, aproximativ 700 fiind folosite în Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează Reuters.
Serbia a intensificat discret vânzările de muniție către vest, ceea ce ajunge să întărească apărarea Ucrainei – chiar dacă este una dintre cele două țări europene care nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, relatează Financial Times.
Oficiali instalaţi din Rusia au declarat că atacuri ucrainene cu drone au scos din funcţiune două substaţii electrice din oraşul Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie ocupată de trupele ruse, şi au întrerupt curentul pentru majoritatea locuitorilor săi, atacuri confirmate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ce nu precizează însă autorul lor, scriu sâmbătă agenţiile Reuters şi EFE.
Totuşi, responsabili ai centralei nucleare au declarat că aceasta nu a fost afectată de acţiunea militară.
Sâmbătă dimineaţa, conducerea rusă a centralei a afirmat pe canalul său oficial Telegram că unele „facilităţi de infrastructură”, inclusiv departamentul de transport şi imprimeria, au suferit întreruperi în urma atacurilor, dar măsurile de siguranţă nucleară rămân pe deplin operaţionale.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a estimat în acest timp că atacurile ilustrează dispreţul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski faţă de siguranţa nucleară şi a promis că Rusia va lua măsuri pentru a opri astfel de acţiuni. „Având în vedere incapacitatea totală a regimului Zelenski de a negocia ceva, ţara noastră va lua toate măsurile necesare pentru a deposeda regimul de la Kiev de toate mijloacele de a efectua astfel de lovituri”, a pretins Zaharova, pe site-ul ministerului, potrivit Agerpres.
Cel mai înalt oficial din Enerhodar, Eduard Senovoz, a scris pe Telegram că cel mai recent atac a avariat a doua dintre substaţiile care alimentează oraşul, după ce miercuri a fost distrusă prima substaţie.
Oficialii ucraineni nu au făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la aceste incidente.
La rândul său, directorul pentru comunicaţii al centralei de la Zaporojie, Evgheni Iaşin, a asigurat că acest atac nu a avut niciun efect asupra centralei nucleare şi că substaţia poate fi reparată. „Specialiştii au mers la faţa locului pentru a evalua pagubele (…) Transformatorul deteriorat ar putea fi reparat, dar este nevoie de timp”, a explicat acesta.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat vineri într-un comunicat că a existat o activitate militară în cursul săptămânii trecute, inclusiv două explozii pe 16 şi 17 iunie în apropierea centralei nucleare Zaporojie.
UPDATE 19:42 - Zeci de clădiri ale unei Universități din Ucraina au fost distruse de atacuri rusești.
Paisprezece clădiri aparținând Universității Tehnice Naționale de Petrol și Gaze din orașul Ivano-Frankivsk au fost avariate în urma unui atac cu rachete rusești, în noaptea de vineri spre sâmbată, a anunțat Naftogaz Group, o companie națională ucraineană de stat din domeniul exploatării petrolui și gazelor naturale, potrivit Ukrainska Pravda.
„Primele estimări ale pagubelor sugerează că rachetele inamice au avariat 14 clădiri aparținând instituției de învățământ, 815 ferestre, 25 de uși și aproximativ 1.160 de metri pătrați de acoperiș”, a transmis compania.
Grupul Naftogaz a precizat că va ajuta la repararea clădirilor universitare avariate.
Experții evaluează în prezent pagubele provocate de bombardamentul rusesc.
Armata ucraineană ar fi lovit un sistem antiaerian Pantsir S-1 amplasat în satul Dubovoe din regiunea Belgorod, relatează presa ucraineană pe 22 iunie, citând presa rusă locală.
UPDATE 18:56 - Zelenski cere partenerilor Ucrainei „decizii ferme” după atacul asupra Harkovului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că trei civili au fost uciși și alte câteva zeci de persoane au fost rănite în atacul rușilor asupra unei clădiri rezidențiale din orașul Harkov, care a implicat utilizarea de bombe aeriene ghidate. Cele mai recente informații indică faptul că cel puțin 37 de oameni au fost răniți în atac, scrie Ukrainska Pravda.
„Molozul este îndepărtat. Toate serviciile necesare se află la fața locului. Până în prezent, informațiile indică faptul că 19 persoane au fost rănite și alte trei au fost ucise. Condoleanțele mele se îndreaptă către toți cei care au pierdut persoane dragi”, a scris Zelenski, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Liderul ucrainean a subliniat că teroarea rusă cu bombe aeriene ghidate „trebuie oprită și poate fi oprită”. „Avem nevoie de decizii ferme din partea partenerilor noștri pentru a putea distruge teroriștii ruși și avioanele de luptă rusești oriunde s-ar afla”, a subliniat el.
„Am dovedit că este posibil să protejăm oamenii și viețile de teroarea cu rachete, în special prin îndepărtarea lansatoarelor teroriste (adică a lansatoarelor de rachete rusești, n.r.) din zonele de frontieră. Avem nevoie, de asemenea, de protecție împotriva bombelor. Avem nevoie de această hotărâre”, a mai afirmat Zelenski.
Președintele a publicat de asemenea o înregistrare video de la fața locului.
Numărul persoanelor ucise în urma atacului rus din Harkov a crescut la cel puțin 3 persoane, în timp ce 29 au fost rănite, potrivit bilanțului de la ora 17:00, a declarat ministrul de Interne Igor Klimenko, scrie Kyiv Independent.
Directorul Serviciului al Cincilea al FSB, Serghei Beseda, care a furnizat informațiile care au stat, în parte, la baza deciziei președintelui rus Vladimir Putin de a începe războiul din Ucraina în februarie 2022, și-a dat demisia, scrie site-ul rus independent specializat pe jurnalism de investigație, iStories, citând surse.
Rușii au atacat cu bombe ghidate Harkovul
Două persoane au fost ucise și cel puțin alte 18 au fost rănite sâmbătă într-un atac efectuat de ruși cu bombe ghidate asupra orașului ucrainean Harkov, au anunțat oficialii regionali, potrivit Reuters.
Primarul orașului Harkov, Ihor Terekhov, a afirmat că cel puțin patru explozii au fost auzite într-o zonă rezidențială în cursul după-amiezii. Echipele de salvare intervin la locul bombardamentului.
Harkovul se află la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Rusia. Orașul cu o populație de aproximativ 1,3 milioane de locuitori a fost frecvent ținta unor atacuri rusești în timpul celor aproape 28 de luni de război.
Altai Zhakanbayev, unul dintre cei doi suspecți într-o tentativă de asasinare a activistului și jurnalistului de opoziție kazah Aidos Sadikov în Ucraina, a fost reținut în Kazahstan după ce s-a predat poliției locale pe 21 iunie, a informat Procuratura Generală din Kazahstan, relatează Kyiv Independent.
Sadikov a fost împușcat în cap pe 18 iunie de un atacator care s-a apropiat de mașina sa într-un district central din Kiev, unde activistul locuia după ce a fugit din Kazahstan în urmă cu 10 ani din cauza persecuției politice.
El a fost spitalizat, iar starea sa este încă gravă.
Un tribunal militar rus a condamnat-o vineri pe o ucraineancă la 12 ani de închisoare pentru că anul trecut a lansat baloane colorate în albastru-alb-albastru – culorile opoziției față de ofensiva militară rusă din Ucraina – deasupra Moscovei, informează AFP.
UPDATE 15:00 - Trei persoane au fost ucise sâmbătă dimineața într-un atac cu rachete ucrainene asupra orașului Donețk, a declarat Denis Pușilin, șeful regiunii Donețk numit de Rusia, informează Reuters.
Orașul a fost lovit de rachete HIMARS, a precizat Pușilin.
Alte trei persoane au fost rănite în urma unui atac cu dronă în apropiere de Horlivka, în regiunea Donețk, iar o persoană a fost rănită în urma exploziei unei mine în Donețk.
UPDATE 12:20 - Rusia a pierdut 533.090 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie 2022, a raportat Statul Major General al forțelor armate ucrainene.
1.110 de militari ruși au fost eliminați în ultima zi, conform sursei citate.
UPDATE 10:30 - Rusia a lansat, sâmbătă, un nou baraj de rachete și drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, avariind instalații energetice din sud-estul și vestul țării și rănind cel puțin doi lucrători din domeniul energiei, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters.
Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 12 din cele 16 rachete și toate cele 13 drone lansate de Rusia în al doilea atac de amploare din această săptămână, a declarat forțele aeriene, scrie hotnews. Alertele aeriene din regiunile ucrainene au durat câteva ore în miez de noapte.
Operatorul rețelei naționale Ukrenergo a declarat că echipamentele din instalațiile sale din regiunea Zaporojie, în sud-est, și din regiunea Lviv, în vest, au fost avariate de lovituri.
Doi lucrători din domeniul energiei din regiunea Zaporojie a au fost răniți și transportați la spital, a precizat acesta.
Ivan Fedorov, guvernatorul regiunii Zaporojie, a declarat că incendiul a izbucnit la o instalație de infrastructură energetică din regiune și că evaluarea suplimentară a pagubelor este în curs de desfășurare.
„Putem spune cu siguranță: inamicul nu se va opri. Ucraina are nevoie de sisteme de apărare aeriană”, a declarat Fedorov pe Telegram.
Moscova a declarat că atacurile sale aeriene împotriva infrastructurii energetice ucrainene au fost o ripostă la atacurile cu drone ucrainene pe teritoriul rusesc.
Guvernatorul regiunii Lviv, Maksym Kozytskyi, a declarat că 67 de pompieri și 12 vehicule speciale au fost implicați în stingerea incendiului din regiunea sa de la granița cu Polonia, în Ucraina. El a precizat că nu au existat victime în regiunea Lviv.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, vineri seară, în discursul său video adresat națiunii, că situația de pe frontul din Harkov s-a stabilizat, în timp ce pe frontul din Pokrovsk situația este în continuare „extrem de dificilă”, scrie Ukrainska Pravda.
„Regiunea Harkov: situația a devenit și mai stabilă. Acesta este meritul oamenilor noștri. În Donețk este destul de dificil. Acest lucru este valabil mai ales pentru frontul de la Pokrovsk, unde se înregistrează zilnic zeci de asalturi ale rușilor. Este esențial să rezistăm acolo, să distrugem ocupantul și să nu dăm Rusiei niciun motiv să creadă că va câștiga războiul împotriva Ucrainei”, a declarat Zelenski.
„Putem și trebuie să obținem cele mai bune rezultate pentru Ucraina. În tot ceea ce ne propunem. Întotdeauna. Atunci când există o oportunitate, există șanse, iar noi suntem obligați să ne creăm oportunități pentru a câștiga. Pentru succesul Ucrainei”, a continuat el.
Liderul de la Kiev a amintit și despre discuția pe care a avut-o cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. Cei doi președinți au discutat despre o mai bună coordonarea a inițiativelor și pozițiilor lor înainte de summitul NATO de la Washington.