UPDATE 00:00 - Propagandistul Soloviov stabilește ținte pentru un atac nuclear rusesc. Bucureștiul, menționat.
Mai nou, principala trompetă a lui Putin, propagandistul care se prezintă drept jurnalist Vladimir Soloviov, își invită invitații la emisiunile sale belicoase împotriva Occidentului să desemneze ținte pentru o bombă nucleară rusească. Bucureștiul a fost menționat în treacăt în cadrul acestei discuții purtate parcă de oameni cu probleme psihice care pozează în analiști pricepuți la toate.
UPDATE 22.00 - Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a propus candidatura lui Valeri Zalujnîi pentru funcția de ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, potrivit AFP
„Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a trimis părții britanice o cerere pentru confirmare în funcție”, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pe site-ul său.
UPDATE 21.00 - Suedia a devenit, joi, al 32-lea membru al NATO, odată cu predarea documentelor oficiale în cadrul unei ceremonii la Washington, la doi ani după ce invazia Rusiei a Ucrainei a forțat-o să-și regândească politica de securitate națională și să decidă că sprijinul pentru alianță este cea mai bună garanție de securitate a națiunii scandinave, relatează Reuters.
UPDATE 18.00 - Finanţarea pentru achiziţia din state terţe a circa 800.000 de obuze care vor fi livrate Ucrainei este în prezent asigurată, a anunţat joi preşedintele ceh Petr Pavel, transmite agenţia CTK, citată de Reuters.
Preşedintele ceh, un fost general care a activat în cadrul NATO şi care în prezent este unul dintre politicienii europeni cei mai activi în susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, declarase anterior că ţara sa a identificat în afara UE surse pentru achiziţia rapidă a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a circa 300.000 de obuze de calibrul 122 mm, dar mai este nevoie ca statele UE să finanţeze aceste achiziţii, în timp ce armata ucraineană este în criză de muniţii.
Acum, potrivit ultimei sale declaraţii, finanţarea acestor achiziţii este asigurată prin contribuţiile angajate de mai multe state. Conform agenţiei CTK, 18 ţări s-au oferit să contribuie la această iniţiativă a Republicii Cehe.
UPDATE 17.00 - Aflat sub presiune după recentele pierderi de pe câmpul de luptă, Kievul se pregătește pentru o ofensivă de primăvară a Rusiei. Deși trupele ucrainene construiesc fortificații „24 de ore din 24”, există temeri că acestea nu se fac suficient de rapid, potrivit unor oficiali occidentali și militari ucraineni, citați de Wall Street Journal.
UPDATE 16.00 - Gărzile de frontieră ucrainene au oprit în cursul nopții de miercuri spre joi un grup de sabotaj și recunoaștere rusesc în regiunea Sumî, potrivit autoritățile ucrainene.
Regiunea Sumî se învecinează cu regiunile rusești Briansk, Kursk și Belgorod. Forțele rusești s-au retras din regiunea Sumî în aprilie 2022, dar continuă să atace zilnic regiunea.
De asemenea, Rusia efectuează în mod regulat raiduri transfrontaliere în zonă, care are o graniță lungă și puternic împădurită.
UPDATE 11:20 - India confirmă moartea unui cetăţean indian, combatant în armata rusă, în Războiul din Ucraina
Ambasada Indiei la Moacova anunţă moartea unui cetăţean indian care a fost recrutat de către armata rusă, ale cărui rude acuză că a fost trimis să lupte în Ucraina, unul dintre cei aproximativ 100 de indieni recrutaţi în armata rusă, relatează RFI.
Vorbim despre unul dintre cetăţenii indieni înrolaţi de Moscova pentru nevoile armatei ruse, care a atacat Ucraina în urmă cu peste doi ani.
Ambasada Indiei în Rusia nu a precizat miercuri circumstanţele morţii lui Mohammed Asfan, însă a dat asigirări că se află încontact cu familia acestuia şi autorităţile ruse.
”Misiunea va depune eforturi pentru a-i trimite rămăşiţele în India”, a anunţat pe X ambasada indiană.
UPDATE 9:50 - Un militar rus de rang înalt avertizează cu privire la riscul unei escaladări a conflictului din Ucraina
General-colonelul Vladimir Zarudniţki, şeful Academiei Militare a Statului Major general al armatei ruse, a avertizat că actualul conflict din Ucraina ar putea escalada într-un război pe scară largă în Europa şi a declarat că probabilitatea ca forţele Moscovei să se implice într-un nou conflict cresc semnificativ, transmite joi Reuters preluat de Agerpres.
General-colonelul rus a făcut aceste declaraţii într-un articol pentru "Gândirea militară", o publicaţie a Ministerului Apărării rus, a relatat joi agenţia de presă rusă RIA.
"Posibilitatea unei escaladări a conflictului din Ucraina - de la extinderea participanţilor la "forţele proxy" folosite pentru confruntarea militară cu Rusia până la un război pe scară largă în Europa - nu poate fi exclusă", a afirmat militarul rus, citat de RIA. "Sursa principală a ameninţărilor militare la adresa statului nostru este politica anti-rusă a Statelor Unite şi a aliaţilor săi, care duc un nou tip de război hibrid pentru a slăbi Rusia în orice mod posibil, a-i limita suveranitatea şi a-i distruge integritatea teritorială", a susţinut înaltul ofiţer rus. "Probabilitatea ca statul nostru să fie atras intenţionat în noi conflicte militare este în creştere semnificativă", a adăugat el.
Războiul din Ucraina a provocat cea mai profundă criză în relaţiile Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba din 1962, iar preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că Occidentul riscă să provoace un război nuclear dacă trimite trupe să lupte în Ucraina, aminteşte Reuters.
UPDATE 7:45 - Jurnalist rus, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a criticat asaltul asupra Ucrainei
Jurnalistul şi bloggerul rus Roman Ivanov a fost condamnat, miercuri, la şapte ani de închisoare pentru că a postat pe reţelele de socializare mesaje care criticau asaltul asupra Ucrainei, într-un nou exemplu de represiune în Rusia, scrie News.ro.
Tribunalul din Korolev, un orăşel aflat la şase kilometri nord-est de Moscova, l-a găsit pe Ivanov, în vârstă de 51 de ani, vinovat de "răspândirea de informaţii false" despre armata rusă în trei mesaje publicate pe reţeaua de socializare rusă VKontakte şi pe Telegram.
Unul dintre mesaje se referea la evenimentele din oraşul ucrainean Butcha, unde cadavrele unor civili ucişi au fost descoperite în aprilie 2022, Kievul acuzând armata rusă de masacre, ceea ce Moscova a negat întotdeauna.
Imediat după anunţarea verdictului, susţinătorii săi de pe coridoarele tribunalului au scandat: "Roma (prescurtare de la Roman), suntem cu tine. Nu eşti singur", potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
UPDATE 6:50 - Garry Kasparov, pus pe lista "teroriştilor şi extremiştilor" din Rusia
Agenţia de monitorizare financiară a Rusiei, Rosfinmonitoring, l-a pus pe fostul campion mondial de şah Garry Kasparov, devenit un critic proeminent al Kremlinului, pe lista sa cu "terorişti şi extremişti", relatează Reuters şi AFP.
Plasarea pe această listă impune limite asupra tranzacţiilor bancare ale persoanelor fizice şi le obligă să ceară aprobare de fiecare dată când doresc să îşi folosească conturile.
Garry Kasparov, în vârstă de 60 de ani, a fugit din Rusia în 2013 de teama persecuţiilor.
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Un mare campion mondial a fost pus pe lista "teroriştilor şi extremiştilor" din Rusia
UPDATE 5:40 - Reacția Kievului după ce Zelenski ar fi fost la 150 de metri de locul atacului rusesc din Odesa
Vizita președintelui Volodimir Zelenski și a premierului grec Kyriakos Mitsotakis la Odesa din 6 martie nu a fost motivul atacului cu rachete al Rusiei asupra orașuluiîn aceeași zi, a declarat Nataliia Humeniuk, purtător de cuvânt al Comandamentului Operațional de Sud al Ucrainei, pentru Radio Europa Liberă, potrivit Kyiv Independent.
„(Atacul) nu are nicio legătură cu o vizită specifică, dar are legătură cu teroarea pe care (Rusia) o desfășoară foarte metodic”, a spus Humeniuk.
Purtătorul de cuvânt al Marinei, Dmitro Pletenciuk, a declarat pentru presa ucraineană Hromadske că cinci persoane au fost ucise în atac.
UPDATE 4:20 - Preşedinta Georgiei cere Washingtonului să deblocheze programul de ajutor militar pentru Ucraina
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene, scrie AFP citat de Agerpres.
Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite.
Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, "politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)".
"Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă", a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor.
"Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington", a adăugat ea. "Dar pierdem timp", a avertizat şefa statului georgian.
Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente.