UPDATE 00:30 - S-au auzit explozii multiple la uzina siderurgică Azovstal. Alături de soldații ucraineni, se pare că sunt sute de civili, inclusiv peste 30 de copii, adăpostiți în tunelurile subterane ale complexului.
UPDATE 23:27 - Rusia a anunţat miercuri seară că forţele sale vor înceta focul timp de trei zile cu începere de joi asupra combinatului Azovstal din portul ucrainean Mariupol şi vor deschide un coridor umanitar pentru evacuarea civililor. „Forţele armate ruse vor deschide un coridor umanitar între orele 08.00 şi 18:00, ora Moscovei (05.00-15.00 GMT), în zilele de 5, 6 şi 7 mai de la combinatul metalurgic Azovstal pentru a evacua civili”, a declarat Ministerul Apărării.
UPDATE 22:22 - Forțele ucrainene au recucerit un alt sat din nordul regiunii Harkov, situat la doar 21 de kilometri de granița dintre Ucraina și Rusia, în timp ce continuă contraofensiva împotriva forțelor rusești în această zonă.
UKR recaptures the village of Molodova near Stary Saltov pic.twitter.com/WYoSdUlfuT
— D.Emery (@DemeryUK) May 3, 2022
Într-o înregistrare video care circulă pe Telegram, trupele au fost văzute plasând un steag pe o clădire din satul Molodova. CNN a geolocalizat și a verificat autenticitatea videoclipului.
UPDATE 22:00 - Mai multe orașe ucrainene au fost bombardate în această seară: Dnipro, Zaporizhzhia, Kiev, Mykolaiv, Cherkasy.
UPDATE 20:44 - Rusia a adunat zeci de elicoptere de atac și transport la granița cu Ucraina. Până la 40 de elicoptere de atac și transport Mi-24 și Mi-8 sunt concentrate în regiunile Belgorod ale Federației Ruse, lângă granița cu Ucraina.
UPDATE 17:50 - Rusia a anunțat miercuri că a lansat două rachete Kalibr de pe un submarin din Marea Neagră, asupra unor ținte din Ucraina, reiterând avertismentul că va încerca să lovească transporturile de armament livrat de NATO Ucrainei.
UPDATE 16:30 - Marea Britanie renunță la serviciile rusești de consultanță, PR și contabilitate.
Interdicția va opri exporturile de servicii esențiale pentru economia rusă, a declarat ministrul de externe Liz Truss.
UPDATE 15:33 - Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a avertizat din nou că armata rusă va considera transporturile de arme ale NATO în Ucraina ca „ţinte ce trebuie distruse”.
UPDATE 15:00 - Serviciul de informații din Ucraina anunță că rușii pregătesc o paradă amplă la Mariupol.
UPDATE 14:30 - Bloomberg: Ungaria nu va susține un embargo asupra petrolului.
După ce UE a propus interzicerea treptată a exportului de petrol și produse petroliere rusești, Ungaria și-a exprimat obiecțiile în acest sens, motivând că măsurile „ar amenința securitatea energetică a Ungariei”, potrivit declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al guvernului premierului Viktor Orban.
UPDATE 12:40 - Arde un depozit petrolier din Rusia, în orașul Dzerjinsk, Regiunea Nijni Novgorod, la est de capitala Moscova, anunță Nexta.
In the industrial zone of the city of #Dzerzhinsk (#NizhnyNovgorod region, #Russia), a tanker with solvent is on fire. pic.twitter.com/HoDYVKBFKw
— NEXTA (@nexta_tv) May 4, 2022
UPDATE 11:00 - În Finlanda, echipamentele grele sunt mutate la granița de est cu #Rusia.
Videoclipul încărcat pe rețelele de socializare ar fi fost postat de locuitorii orașului Tampere, relatează NEXTA.
A circulated video by #Tampere residents, #Finland shows transporting military equipment to the eastern border with #Russia. In addition to dozens of Leopard tanks, a huge amount of Soviet equipment BMP, MTLB, KSHM-1V16 pic.twitter.com/NxO6BIVItb
— خالد اسكيف (@khalediskef) May 3, 2022
UPDATE 10:49 Oficiali ruşi au luat 400.000 de tone de cereale din teritoriul ucrainean ocupat, adică aproximativ o treime din stocurile de cereale de la Herson, din regiunile Zaporojie, Doneţk şi Lugansk. Anunțul a fost făcut de viceministrul Agriculturii de la Kiev, Taras Vîsoţki, marţi seară, la televiziunea ucraineană.
UPDATE 10:30 - Un depozit de petrol din apropiere de orașul Makiivka ocupat de Ruși, regiunea Donețk, este în flăcări.
An oil depot near #Russian-occupied #Makiivka, #Donetsk region, is on fire. pic.twitter.com/AI6WqS3R1l
— NEXTA (@nexta_tv) May 4, 2022
Makiivka, Makiyivka sau Makeyevka, fost Dmytriivsk, Dmytriyevskyi, este un oraș industrial din estul Ucrainei, din regiunea Donețk. Situate la 15 kilometri de capitala Donețk, cele două orașe sunt practic o conurbație.
UPDATE 10:00 - Serviciile de informații din Marea Britanie: Rusia a desfășurat 22 de grupuri tactice de batalion lângă Izium, oraș de pe râul Doneț din regiunea Harkov (estul Ucrainei), aflat în prezent sub ocupație militară rusă. Izium se află la aproximativ 120 de kilometri sud-est de capitala oblastului, Harkov.
Potrivit recentei actualizări a informațiilor realizată de către Ministerul Apărării din Regatul Unit, Rusia încearcă să avanseze de-a lungul axei nordice a Donbasului.
UPDATE 9:45 - Evacuările din Mariupol vor fi reluate pe 4 mai.
Vicepremierul Iryna Vershchuk a anunțat, astăzi, că guvernul ucrainean a planificat patru coridoare umanitare pentru a evacua civilii în regiunea Zaporizhzhia, asta dacă toate condițiile de siguranță sunt îndeplinite.
Potrivit oficialului ucrainean, punctele de întâlnire sunt centrul comercial Port City din Mariupol (ora locală 8:00 a.m.), Cercul Lunacharske, aproape de Berdyansk (ora 10:00), Tokmak (la ora 15:00) și satul Vasylivka (la ora 16:00).
UPDATE 9:30 - Australia sancționează 110 politicieni ruși.
Australia a decis, pe 3 mai, să sancționeze în continuare peste 70 de politicieni ruși și peste 30 de oficiali guvernamentali ruși, instalați în regiunile Donețk și Luhansk.
Australia a sancționat acum 812 persoane și 47 de entități ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia.
UPDATE 7:00 - Rusia a lansat, în cursul nopții de marți spre miercuri, 18 rachete în Ucraina.
Bombardierele strategice Tu-95 și Tu-160 ale Rusiei au lansat un atac cu rachete asupra Mării Caspice.
Vladimir Putin și președintele francez au discutat mai bine de două ore, marți, în prima convorbire după ce Emmanuel Macron a câștigat alegerile în Franța.
Putin i-a transmis lui Macron că Occidentul ar putea contribui la încetarea ″crimelor de război şi a bombardării masive a oraşelor şi aşezărilor din Donbas″.
Rusia respinge acuzaţiile de crime de război comise de forţele sale în Ucraina şi a învinovăţit naţionaliştii şi ″neonaziştii″ ucraineni pentru decesele din rândul civililor, acuzaţie respinsă de Kiev şi Occident.
În cadrul discuției de 2 ore si 10 minute, Vladimir Putin i-a transmis lui Macron să convingă Occidentul să oprească furnizarea de arme către Ucraina.
″Occidentul ar putea ajuta la stoparea acestor atrocităţi prin exercitarea influenţei adecvate asupra autorităţilor de la Kiev şi prin oprirea livrărilor de arme către Ucraina″, a menţionat Kremlinul, potrivit agenţiei de presă ruse RIA.
Mai mult, președintele rus a acuzat din nou Kievul că nu este pregătit pentru o muncă serioasă în cadrul negocierilor de pace.
În timp ce Putin încearcă să oprească înarmarea Ucrainei, premierul britanic Boris Johnson promite un nou ajutor militar de 300 de milioane de lire sterline.