UPDATE 23.00 - Ucraina a anunţat miercuri că Rusia a bombardat peste o sută de localităţi în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai amplu bombardament în cadrul unui singur atac de la începutul anului, care s-a soldat cu cel puţin patru morţi.
"În ultimele 24 de ore, inamicul a bombardat 118 localităţi din zece regiuni", a declarat ministrul ucrainean de Interne, Ihor Klimenko, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare. "Acesta este cel mai mare număr de oraşe şi sate care au fost atacate de la începutul anului", a precizat el.
Bombardamentele din timpul nopţii au ucis o persoană în regiunea nord-estică Harkov şi o alta în regiunea sudică Herson, au raportat oficialii locali. De asemenea, un atac a ucis un locuitor din regiunea Zaporojie, în timp ce un atac cu dronă rusă a ucis o persoană şi a rănit alte patru în Nikopol, în sudul ţării.
UPDATE 22.00 - Minele terestre și alte dispozitive explozive au ucis 264 de civili în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ucrainene.
Numărul celor uciși include cel puțin 14 copii, potrivit unui raport separat al Serviciilor de Stat de Urgență, din 23 octombrie.
În total, 571 de persoane au fost rănite în peste 560 de accidente separate în care au fost implicate mine terestre, conform Statului Major, citat de The Kyiv Independent.
UPDATE 21.00 - Ucraina are nevoie de noi capacități militare, pe măsură ce războiul trece la luptă de uzură, spune șeful armatei.
Comandantul șef al Ucrainei a declarat că războiul cu Rusia trece la o nouă etapă a războiului, care implică lupte statice și de uzură, o fază despre care a avertizat că ar putea aduce beneficii Moscovei și i-ar putea permite să-și reconstruiască puterea militară.
UPDATE 18:10 - Un civil, ucis în urma unui atac cu rachete asupra regiunii Zaporojie Forțele ruse au lansat miercuri un atac cu rachete asupra unui sat din comunitatea Komyshuvakha din regiunea Zaporojie, atac în urma căruia un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost ucis, a anunțat guvernatorul regional Iurii Malașko, potrivit The Kyiv Independent.
UPDATE 17:20 - Un sondaj publicat miercuri de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev arată că, în afară de război, cei mai mulți ucraineni sunt preocupați de problema corupției.
„Războiul este cu siguranță cea mai mare problemă a Ucrainei și a ucrainenilor. Totuși, dacă sunt întrebați care probleme în afară de război sunt cele mai preocupante, atunci din lista menționată, 63% vorbesc despre corupție”, se arată în raportul publicat odată cu sondajul, potrivit Ukrinform.
UPDATE 16:55 - Forțele ucrainene publică imagini cu distrugerea unei drone rusești Zala, în urma unui atac precis cu rachete HIMARS
Forțele ucrainene au publicat miercuri o înregistrare video care arată un atac efectuat cu ajutorul unui sistem de rachete HIMARS ce elimină o dronă rusească ZALA și pe operatorii acesteia, scrie Ukrainska Pravda
UPDATE 15:18 - Ucraina afirmă că avioane de luptă ruseşti aruncă obiecte explozive pe rutele de navigaţie civilă din Marea Neagră
Ucraina a declarat miercuri că avioanele de război ruseşti au aruncat de trei ori în ultimele 24 de ore "obiecte explozive" pe traseele probabile ale navelor civile din Marea Neagră, dar a dat asigurări că noul său coridor de navigaţie este încă funcţional, relatează Reuters.
Ucraina încearcă să construiască un nou culoar de transport maritim, fără aprobarea Rusiei, pentru a-şi relansa exporturile maritime vitale. Rusia a declarat că va considera orice navă o potenţială ţintă militară după ce a renunţat în iulie la un acord negociat de ONU care a permis ca unele exporturi de alimente să circule, în ciuda războiului.
"Ocupanţii continuă să terorizeze căile de navigaţie civilă din Marea Neagră cu ajutorul aviaţiei tactice, lansând obiecte explozive pe căile probabile de trafic al navelor civile", a declarat Comandamentul militar din sud al Ucrainei. "Au fost înregistrate trei astfel de lansări în ultimele 24 de ore. Cu toate acestea, coridorul de navigaţie continuă să funcţioneze sub supravegherea forţelor de apărare", a precizat acesta.
UPDATE 12:20 - Ucraina denunţă cel mai mare atac rusesc de la începutul anului: Peste 100 de localităţi vizate
Ucraina a anunţat, miercuri, că Rusia i-a bombardat peste 100 de localităţi în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr într-un singur raid de la începutul anului, relatează Agerpres care citează France Presse.
De la începutul invaziei în februarie 2022, forţele ruse au tras milioane de obuze de artilerie asupra oraşelor şi satelor ucrainene situate în apropiere de liniile frontului, transformând în ruine multe dintre ele în estul ţării.
UPDATE 10:30 - Rusia a atacat infrastructuri critice şi militare în Ucraina, inclusiv o rafinărie în regiunea Poltava
Rusia a utilizat 20 de drone kamikaze Shahed şi o rachetă teleghidată Kh-59 în cursul atacurilor din noaptea de marți spre miercuri pentru a distruge infrastructuri critice şi obiective militare în diferite regiuni ale Ucrainei, a anunţat, miercuri, Forţele aeriene ucrainene, potrivit Agerpres, care citează EFE şi Reuters.
Racheta şi 18 din cele 20 de drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, care nu a putut să împiedice totuşi impactul unuia dintre aparate asupra unei rafinării din regiunea Poltava (centru), potrivit şefului administraţiei militare din zonă, Filin Pronin.
"Noaptea trecută, inamicul a atacat în mod repetat regiunea Poltava cu drone", a comunicat Filin miercuri dimineaţă pe contul său de Telegram. "Din păcate - a indicat el - rafinăria din (oraşul) Kremenciuk a fost lovită".
UPDATE 10:00 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că lupta pentru salvarea regiunii Mării Negre în războiul dus de Ucraina împotriva Rusiei va intra în istorie.
Liderul de la Kiev susține că Ucraina va adăuga, cu ajutorul partenerilor regionali și internaționali, şi mai multă securitate la Marea Neagră, iar Rusia va pierde orice oportunitate de a domina această zonă.
„Succesul Ucrainei în bătălia pentru Marea Neagră va intra în cărțile de istorie, chiar dacă nu este discutat prea mult în acest moment”, a declarat Zelenski.
UPDATE 9:40 - Trupele ucrainene continuă operațiunile ofensive pe frontul de la Melitopol, în regiunea Zaporojie, și în apropiere de orașul Bahmut din estul țării, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Forțele rusești au desfășurat operațiuni ofensive de-a lungul axei Kupiansk-Svatove-Kreminna, dar nu au avut câștiguri teritoriale confirmate în ultimele 24 de ore.
Oficialii ucraineni, inclusiv Statul Major General, au raportat că forțele ruse au efectuat atacuri nereușite în apropiere de Synkivka (la 8 km nord-est de Kupiansk), Ivanivka (la 20 km sud-est de Kupiansk) și Nadiia (la 16 km vest de Svatove), dar nu au efectuat operațiuni ofensive pe frontul Lyman.
UPDATE 9:30 - Rusia a pierdut 301.490 de soldați în Ucraina de la începutul războiului, dintre care 680 în ultimele 24 de ore, a anunțat, miercuri, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE - 9:25 - Zelenski spune că bătălia pentru Marea Neagră va intra în istorie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că forţele Kievului vor reuşi în luptele lor în viitor, în special în regiunea Mării Negre, chiar dacă situaţia de pe front este dificilă în prezent, relatează DPA.
"Lumea modernă este concepută pentru a se obişnui cu succesul prea repede. Când agresiunea a început în plină forţă, mulţi oameni din întreaga lume se aşteptau ca Ucraina să nu reziste", a spus Zelenski într-un discurs video susţinut marţi seară.
"Între timp, realizările colosale ale poporului nostru, ale tuturor soldaţilor noştri, sunt pur şi simplu luate ca atare", a adăugat el.
"Succesul Ucrainei în bătălia pentru Marea Neagră va intra în istorie, chiar dacă nu este discutat prea mult în acest moment", a mai spus el.
„De la ora 20:00, în zona de responsabilitate a comandamentului aerian „Est” din raioanele Dnipro și Krîvîi Rih, au fost distruse două drone de tip Shahed- 131/136”, a declarat pe canalul oficial Telegram al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, scrie agenția Unian.
Autoritățile au adăugat că ar putea exista atacuri cu drone în regiunea Kirovohrad, localnicii au primit recomandarea să rămână în adăposturi.
Ulterior, s-a confirmat că drone Shahed se deplasează spre regiunea Sumî, de asemenea, o amenințare cu drone a fost activată și pentru regiunea Cerkasî, adaugă Unian.
De cealaltă parte, preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să profite de războiul dintre Israel şi Hamas pentru a reduce sprijinul Occidentului pentru Ucraina, unde forţele ruse vor câştiga dacă SUA vor înceta să sprijine Kievul, au atenţionat doi miniştri americani.
„Putin caută cu adevărat să profite de atacul (mişcării islamiste palestiniene) Hamas împotriva Israelului, în speranţa că acesta ne va distrage (...) şi că va determina SUA să îşi retragă resursele” pentru Ucraina, a afirmat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken în faţa unei comisii din Senatul SUA.