Securitatea internaţională nu a fost niciodată atât de fragilă de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Unii dintre stâlpii fundamentali ai Occidentului şi ai ordinii internaţionale liberale încep să slăbească. Adversarii societăţilor deschise sunt în ofensivă. Democraţiile liberale s-au dovedit a fi vulnerabile în faţa campaniilor de dezinformare.
Cetăţenii statelor democratice cred din ce în ce mai puţin că sistemul poate genera rezultate pozitive şi încep să încline în favoarea unor soluţii naţionale, să prefere închiderea graniţelor în locul globalismului şi deschiderii. Iar Statele Unite ar putea trece la o politică externă „mai unilaterală, poate chiar naţionalistă“.
Acestea sunt doar câteva dintre situaţiile îngrijorătoare prezentate în raportul fundaţiei Conferinţei de Securitate de la München (MSK), publicat la începutul acestei săptămâni şi care serveşte drept document de lucru al Conferinţei ce se va desfăşura în perioada 17-19 februarie în Germania, în capitala Bavariei.
Documentul, intitulat „Post-Truth, Post-West, Post-Order?“ („Post-Adevăr, Post-Occident, Post-Ordine?“, în trad.), ia în discuţie posibilul final al vechii ordini mondiale, acesta fiind, de altfel, principalul subiect al Conferinţei, ce este prezidată de fostul ambasador al Germaniei în Statele Unite, Wolfgang Ischinger.
Documentul subliniază că, în prezent, partidele populiste sunt parte a guvernării în circa 12 democraţii occidentale şi chiar şi în ţările în care au primit doar o mică parte din voturi îşi exercită adesea influenţa, dând un nou curs dezbaterilor sau presând principalele partide să adopte o altă agendă politică.
Unul dintre factorii care explică ascensiunea populismului, consideră autorii raportului, este reprezentat de faptul că veniturile majorităţii populaţiei din economiile industrializate au stagat între toamna anului 2007 şi 2014. În acest timp, în SUA, arată analizele, nu greutăţile economice au dus la propagarea acestui curent, ci anxietatea legată de viitor.
Vreme îndelungată Statele Unite au fost percepute ca un campion al comerţului liber, dar acum au intrat pe o pantă mai protecţionistă. În discursul susţinut la învestirea sa în funcţie, Donald Trump, actualul lider al Casei Albe, a insistat pe deviza „America, pe primul loc“. Îngrijorător este şi că în discursul său nu s-au regăsit cuvinte precum „democraţia“, „libertatea“ sau „drepturile omului“.
În plus, comentariile pe care le-a făcut de-a lungul timpului la adresa NATO, o organizaţie pe care o consideră „învechită“, au creat incertitudini în rândul aliaţilor, în special în rândul celor din Europa Centrală şi de Est. Concomitent, Uniunea Europeană este sub presiune. Trebuie să facă faţă ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, crizei refugiaţilor, ascensiunii populismului, posibilei reizbucniri a crizei datoriilor, atacurilor jihadiste şi Rusiei revizioniste, subliniază raportul MSK.
Peste 30 de şefi stat sau de guvern şi mai mult de 80 de miniştri de Externe sau ai Apărării din întreaga lume şi-au anunţat prezenţa la întrunirea pe teme de securitate ce va avea loc în capitala bavareză. La Conferinţă vor participa inclusiv cancelarul federal german, Angela Merkel, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, secretarul american al Apărării, James Mattis, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.